Pe lângă picturi, Devis Grebu a ilustrat peste 40 de cărți și sute de materiale media, a creat decoruri pentru piese de teatru și a predat arta plastică în SUA (Columbia University, Parson’s School of Design și altele), Israel (mai multe universități) și România (la Universitatea de Arhitectură și Urbanism, după 2003).
Ca ilustrator de presă a publicat în ziare precum The New York Times, Washington Post, International Herald Tribune, Le Monde, Frankfurter Allgemeine Zeitung și multe altele. În România, a colaborat cu ziarul Cotidianul, până în anul 2009 și a fost director artistic și unic ilustrator al revistei Idei în Dialog.
A primit numeroase premii și a fost al doilea artist, după Constantin Brâncuși, a cărui monografie a fost publicată de editura de cărți de artă Rizzoli.