DIGI PORTRET. Răzvan Suma, violoncelist
Răzvan Suma, violoncelist: Meseria pe care o fac eu, ca muzician, te poate duce, te poate desprinde de sol. Te poate desprinde de realitate. Imediat ce ai ieşit de pe scenă şi după ce s-au terminat felicitările, trebuie neapărat să atingi solul din nou şi să redevii un om normal.
Sunt foarte puţini care cântă într-un concert „600” de Bach. Să memorezi două ore jumătate de muzică nu este pentru oricine. Pentru mine, violoncelul este totul pentru că el există cam oriunde mă plimb eu sau oriunde exist şi eu. Îl car în fiecare zi pe stradă, îl urăsc pentru că trebuie să îl car, dar asta este, asta e meseria, nu am ce să fac. În momentul în care eu am o stare, trebuie să iau cu mine poate o mie de persoane, iar în momentul în care vrei să iei o mie de persoane, e clar că trebuie să mă încarc cu extrem de multă energie.
Am şi o familie, mă distrez, fac sport, schi, bicicletă, fotbal. Cercul meu de fotbalişti este unul select: muzicieni, artişti plastici, profesori la universităţi şi jucăm în formula asta de 7 ani.
Nu mă simt un sacrificat al violoncelului. Am avut norocul de a proveni dintr-o familie de muzicieni, am avut norocul de a avea un profesor extraordinar, când am început violoncelul la 6 ani. Având în vedere că sunt tată a doi copii, nu are cum muzica să fie totul pentru mine. Eu sunt pasionat de muzică, iubesc muzica, trăiesc în muzică, dar dacă e într-o zi să aleg între familie şi muzică, muzica din păcate a pierdut. În muzică noi gândim ca şi un arhitect, noi avem bază, avem fundaţie, avem construcţie şi avem sfârşitul construcţiei. Asta este cartea de vizită în primul rând: sunetul.
Digi Portret: un proiect Digi World și Digi Life.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
