CTP: Nu voi vota cum vrea „mușchiul” meu!

Data actualizării: Data publicării:
CTP spune că va vota cu creierul, nu cu inima, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2019

Gazetarul Cristian Tudor Popescu, care i-a criticat adeseori pe cei doi protagoniști ai turului doi de la alegerilor prezidențiale 2019, spune că va merge la vot duminică, dar nu va vota cu inima, ci cu creierul. Gazetarul a precizat că nu are de gând nici să-și irosească votul: nu va vota nici alb, nici nu-și va anula sufragiul.

„E votul de duminică. Mie, din punct de vedere uman, nu-mi plac, nu am nicio legătură și nici nu vreau să am cu această doamnă și cu acest domn. Nu vreau! N-aș vrea să-i întreb nimic, n-aș vres să am nicio încercare de comunicare cu ei decât dacă sunt silit de meserie. Facem parte din trei filme cu totul diferite. Asta nu mă va împiedica să mă duc la vot”, a spus CTP. 

El a explicat că un absenteism mare este ceea ce și-ar dori PSD, pentru că l-ar favoriza. „Acum, cuvântul de ordine al vârfurilor propagandei de pe televiziunile PSD nu e Votați Dăncilă, este: Ce să mai mergem la vot, domnule? Nu mai mergem! Toți sunt o apă și-un pământ, oricum câștigă Iohannis!”. Ăsta e lucrul cel mai periculos în momentul de față și asta fac. Sper să nu cădeți în capcana asta”, a punctat CTP.

„Eu voi merge la vot, dar nu voi vota cum vrea mușchiul meu. Mușchiul meu, adică ăsta de aici (arată spre inimă - n.r.). Este un mușchi ăsta, ăsta care bate. Bate, bate tot timpul, nu face nimic altceva, e o pompă, un mușchi. Eu nu votez nici cu ventriculul stâng, nici cu coronarele. Eu o să votez cu creierul, nu cu inima, când mă voi duce la vot. Nici nu voi lăsa votul alb, nici nu-l voi anula, voi pune ștampila corect”, a încheiat gazetarul Cristian Tudor Popescu.

Citiți și:  De ce să merg la vot? Irina Margareta Nistor: „Aș vrea să fiu stropul ăla de praf care ține lucrurile în echilibru”

De ce să merg la vot? Ștefan Mandachi, #șîeu: „Cele 20 de minute cât durează votul exclud un plâns de cinci ani”

De ce să merg la vot? Sebastian Lăzăroiu: Amintiți-vă ce s-a întâmplat în 2016!

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”