Dacian Cioloș, copreședintele USR-PLUS, spune că formațiunea va negocia intrarea la guvernare cu forțele politice care doresc să reformeze România. El spune că USR-PLUS este a treia forță politică a țării, fără de care nu se va face un guvern”.
„Participarea la vot abia a trecut de 30%. Mă așteptăm la peste 40%. În aceste condiții, în care participarea la vot a fost redusă, e oricum un rezultat foarte bun. USR-PLUS e o forță politică nouă. USR a avut în Parlament 9%. Ne-am constituit într-o forță politică nouă, care iese consolidată, vom avea număr dublu de mandate față de 2016. USR-PLUS e una din primele trei forțe politice și fără de care nu se va putea face un guvern”, a spus Cioloș.
„Suntem dispuși să negociem cu forțele politice reformatoare, care își propun să reformeze și să modernizeze România. România are nevoie de liniște, dar mai ales de predictibilitate, care nu poate veni decât printr-un program de reforme. Această criză COVID a scos la lumină problemele pe care le are statul, nevoia de modernizare în educație, sănătate, depolitizarea administrației publice, nevoia de digitalizare. Aceste lucruri sunt printre obiectivele USR-PLUS. Aceste reforme sunt necesare și partidele care vor fi dispuse să discute un program de modernizare și de reformare a României vor fi partenerii noștri”, a spus ea.
Cioloș nu crede că PSD va putea forma o majoritate, astfel încât să dea viitorul guvern.
„Nu cred că PSD e ceea ce are nevoie România. Vom vedea după numărătoare ce partide intră în Parlam, dar continui să cred că va exista o majoritate a forțelor politice care își doresc modernizarea României”, a spus el.
Editor : Monica Bonea