Un nou cutremur de magnitudine 4,8 s-a produs în centrul Italiei azi-noapte. Cutremurul s-a produs la 2:35, ora României, la o adâncime de 8 kilometri, localitatea cea mai apropiată de epicentru fiind Pieve Torina. Alte cel puţin cinci replici, cea mai mare cu magnitudinea de 3, s-au produs în orele următoare. Potrivit Protecţiei civile regionale, pentru moment nu s-au semnalat noi clădiri prabuşite sau situaţii de urgenţă. Pompierii continuă însă verificările pentru a vedea dacă noile mişcări seismice au provocat victime sau pagube. Pe de altă parte, în centrul Italiei, cel puţin 10.000 de sinistraţi dorm în maşină.
„Din 24 august. De la primul cutremur dorm în maşină”, spune un sinistrat italian.
De la cutremurul din august, care i-a distrus casa, acest bărbat din Norcia aşteaptă ca autorităţile să-i dea un container de locuit în apropierea oraşului. Ca el sunt foarte mulţi în toate localităţile afectate.
De exemplu, la San Severino, în regiunea Marche, din 5.590 de sinistraţi, doar 50 au acceptat să fie cazaţi în hoteluri în regiunile învecinate, iar 540 s-au mutat în structuri puse la dispoziţie de Protecţia Civilă. Cei mai mulţi, 5.000, preferă să locuiască în maşini.
„Trebuie să te obişnuieşti să dormi într-un spaţiu cât mai mic posibil. Îţi dai scaunul pe spate şi nu pui nimic în faţa lui, aşa încât să te simţi bine, să-ţi întizi picioarele, altfel dimineaţa ai genunchii înţepeniţi. Rezist trei-patru zile, fiindcă m-am organizat să îmi cumpăr rulotă”, spune un alt sinistrat.
Rulota e soluţia preferată de tot mai mulţi dintre sinistraţii ale căror case nu au fost distruse total şi aşteaptă să fie consolidate.
Autorităţile au cerut primarilor să decidă zonele unde pot fi instalate locuinţele modulare, care ar trebui să ajungă înainte de Crăciun. Până atunci, maşina le va fi în continuare casă acestor oameni.