Cum ajunge investiţia în educaţie să nu fie nimic mai mult decât cheltuiala pură
Vorbim despre formarea din școală, despre pregătirea celor care vor fi specialiști într-un domeniu sau altul, dar pe care riscăm să îi pierdem în fața unor joburi mai bine plătite în străinătate. Atunci, investiția în educație nu va fi nimic mai mult decât o cheltuială pură.
Bugetul alocat pentru acest an în acest domeniu este de puțin peste 25 de miliarde de lei. Suma este abia jumătate din cât ar avea nevoie sistemul de educație să funcționeze cât de cât normal.
Raportat la produsul intern brut al țării, înseamnă puțin peste trei la sută din PIB. Poate de asta spune UNICEF despre România că este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa investiţiei în educaţie.
Și tot UNICEF ne mai spune că fiecare dolar care ajunge în educație se va întoarce de șapte ori în economie în momentul în care copilul care a beneficiat de pregătire ajunge matur.
Doar că la noi, tănărul român alege să plece când termină școala. Cel mai elocvent exemplu, și cel mai dureros, este cel al medicilor. Peste 43.000 de medici și personal medical au ales să lase România în urmă din 2007 până acum.
Dincolo de golul din piața muncii, a rămas și un gol în buget. Pregătirea acestora a costat nu mai puțin de 3,5 miliarde de lei. Nu sunt singurii care au plecat să susțină cu studiile de aici economia de peste hotare. Au plecat și cei cu studii medii sau necalificați.
Inclusiv pentru educația lor, statul român a chletuit bani.
Rezultatul: criză de forță de muncă. Așa a ajuns statul român să dea o lege prin care să stimuleze financiar șomerii să caute un loc de muncă mai departe de casă. E vorba de acoperirea a 75% din costurile cu chiria și utilitățile ale celor care lucrează la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de localitatea de domiciliu.
Forța de muncă e luată în calcul atunci când se calculează Produsul Intern Brut, iar la noi lucrurile stau prost.
Înainte de criză, adică în 2004 - 2008, forța de muncă nou intrată în câmpul muncii la împlinirea vârstei de 18 ani era, în medie, de 365.000 de persoane. În perioada 2009-2015, numărul era cu 115.000 mai mic.
Nu doar că au fost mai puțini, dar productivitatea lor mai depinde în mod direct și de calitatea sistemului educațional.
Dacă școala românească îi crește cu gândul la emigrat, la ce ne putem aștepta în economia românească?
Ne aşteptăm la lipsuri, la o economie șubredă, pentru că nimeni nu o va mai putea susţine când noi, cei care am ales să nu plecăm din ţară, vom fi ieșit la pensie.
Educația financiară nu se predă la şcoală, deşi poate fi singura care mai poate echilibra balanța economică când restul factoriilor, mai ales cei politici, o trag în jos.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
