Claudia Șai, medic ginecolog: Orice lucru pe care îl comunic, mă afectează și pe mine în egală măsură

Data actualizării: Data publicării:
claudia sai featured photo

Într-o eră în care medicina a evoluat incredibil de mult, vizita la cabinetul ginecologic rămâne încă un tabu pentru multe femei. Un medic primar în obstetrică -ginecologie de la MedLife, care contribuie de 22 de ani la speranța de viață a României, ne vorbește despre factorii care pot transforma experiența vizitei la doctor într-una pozitivă pentru pacienți, dar și despre cum pot medicii să aline durerea și temerile oamenilor care calcă pragul cabinetului medical.

Articol susținut de MedLife

Claudia Șai este obstetrician-ginecolog la MedLife și are în spate o experiență profesională de aproape 22 de ani. Claudia și-a dorit de mică să devină nu numai un medic, dar și un chirurg foarte bun, însă odată ce a început să profeseze și-a dat seama că îi va fi foarte greu să își atingă potențialul într-o profesie dominată de bărbați.

„Cunoșteam două femei medici chirurgi. Deși erau niște doctorițe foarte bune, nu aveau foarte multă activitate doar pentru că erau femei. Asta mi-a dat multe de gândit. M-am gândit că nu e drept pentru că erau foarte bine pregătite și erau niște chirurgi excepționali. Eu am reușit și am găsit chirurgia ginecologică, care este însă altă latură, mai delicată, mai blândă, în care comunicarea este foarte importantă, în care intimitatea unei femei trebuie respectată”, spune Claudia Șai.

Medicul ne-a vorbit despre tot ce presupune un control ginecologic, de la ce vârstă ar trebui să meargă femeile la medicul ginecolog, despre importanța ecografiilor și a supravegherii sarcinii, dar și despre lucruri care adeseori rămân nespuse: cum se câștigă încrederea pacientului și de ce este vital ca un medic să empatizeze cu oamenii pe care îi tratează.

Ce ar trebui să știe pacientele înaintea unui consult ginecologic? Cum ar trebui să se pregătească?

În primul rând să nu citească tot internetul, să nu se autodiagnosticheze și să vină încrezători la medic. Indiferent ce medic își aleg, importantă este încrederea pe care trebuie să o ai atunci când intri într-un cabinet. Încrederea trebuie să fie și de-o parte și de cealaltă, după părerea mea. Trebuie să formezi o echipa, tu, că medic, cu pacientul tău. Alegerile pe care le faci, le faci împreună cu pacientul tău, în ceea ce privește un tratament, o atitudine chirurgicală. Tu trebuie să-i povestești toate opțiunile pacientului și alegem împreună soluția optimă.

Care sunt investigațiile cele mai frecvente pentru care pacientele se prezintă la ginecologie?

Ecografia, atât în cazul gravidelor, cât și în cazul celor cu probleme de fertilitate. În secolul în care trăim, din fericire, trebuie să profităm la maxim de ajutorul pe care ni-l oferă tehnologia. Ecografia făcută corect la un aparat performant dă cele mai multe informații. Ne ajutăm de RMN doar în cazul în care căutăm patologii asociate (în cazurile ginecologice), sau RMN la făt pentru susținerea unor diagnostice ecografice. Ecografia rămâne standard of care pentru obstetrică și ginecologie.

Cât de importată e ecografia în sarcină și cât de des ar trebui efectuată?

Foarte importantă. Protocoalele din Marea Britanie spun că sunt obligatorii trei ecografii în sarcină. Cea de prim trimestru – în jur de 12 săptămâni, a doua – la 22 de săptămâni – și încă una – în jur de 32 de săptămâni. Acestea, după părerea mea, sunt obligatorii. În afară de asta, dezvoltarea și starea de bine a fătului trebuie monitorizată. Sunt mai mulți factori care pot influența evoluția unei sarcini, cum ar fi stresul, vârsta înaintată, diverse predispoziții și de aceea patologia este mult mai diversă în zilele noastre și se pot produce situații nedorite. Cu ajutorul ecografiei putem depista și monitoriza aceste evenimente la timp și pot fi depășite cu succes.

Cât de des trebuie efectuat consultul ginecologic și de la ce vârstă ar trebui tinerele să meargă la medicul ginecolog?

Consultul ginecologic trebuie făcut la un an de la debutul vieții sexuale, nu mai devreme pentru că nu are niciun fel de logică. Consultul de rutină se face anual și înseamnă un consult ginecologic, o ecografie de ginecologie și una de senologie. Controlul sânului este la fel de important. Sânul este un pic "împărțit" între specialiștii radiologi, ginecologi și chirurgi.

Cum vă câștigați încrederea pacientului ?

Eu cred că respectul pacientului se câștigă prin seriozitate, știință și conștiința. Acestea sunt vorbele pe care mi le amintesc de la o fosta colega de a mea, mai în vârstă, care avea în spate o frumoasă carieră de-o viață și au devenit reperul după care mă ghidez: în momentul în care toți avem opțiuni, eu le respect deciziile pacienților. Îmi place să fac echipa cu cineva, să consult un alt coleg în cazurile dificile. Totul se face în interesul pacientului.

Cât de importantă este empatia în comunicarea unui diagnostic pacientei?

Foarte importantă. Sănătatea nu ține numai de trup, ține și de spirit. Nu ai voie să ascunzi un diagnostic, trebuie să îl comunici, dar blândețea cu care îl comunici și soluțiile pe care le găsești, cred că sunt cele mai importante. Pacienții trebuie să înțelegă că parcurgem împreună un drum greu, serios, dar că avem șanse de reușită. Pacientul trebuie să intre în sala de operații tonic, zâmbitor și încrezator în medicul lui, nu speriat.Trupul se vindecă mai ușor dacă sufletul e liniștit.

Indiferent cât de greu ne este, nu trebuie să arătăm acest lucru, trebuie să ieși din sala de operatie la fel de vesel și fericit de reușita operatorie și să mergi înainte.Tu ca medic trebuie să trezești încredere și optimism, mai ales în cazurile grave.

Povestiți-ne un caz memorabil din cariera dumneavoastră.

Cel mai greu este atunci când îți tratezi și ai grijă de toți prietenii tăi. De ce? Pentru că ei au încredere oarbă în tine, te cunosc de-o viață și nici nu poți să-i trimiți la altcineva.

Recunosc că doar pe sora mea nu am putut să o operez. Am avut la fel de mare grijă de ea, m-am gândit că mai bine ca mine nu poate nimeni s-o îngrijească, în 9 luni de sarcină. După aceea, am predat-o unui coleg de-al meu, în care am avut încredere totală.

Pentru sora mea nu am putut reacționa ca un medic, am reacționat că o soră. Nu cred că există medici fără sentimente. Există o latură emoțională în tot. Văd rezultatele muncii mele la toate evenimentele din viață privată, văd copiii prietenilor mei cum cresc, cum se maturizează și este într-adevar o mare bucurie și satisfacție că am fost alături de ei, că am făcut ca lucrurile să se întâmple, că ne unesc clipe unice din viață. În cele din urmă, viața este făcută din emoție...

Articol susținut de MedLife

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri