Foto: Facebook
„Nu am încredere în Gabriela Firea. Sper ca românii să se uite efectiv la oameni. O să-l vadă pe Predoiu în campanie, o să mă vadă pe mine, o să facă diferența, dintre oferta PNL de acum și de la contracandidați. Firea va veni cu program, o să zica una, alta, domnul Pandele o să-i mai zică ceva, el o să fie adevarătul primar al Bucureștiului. El are competențe. E primar de Voluntari, să nu intrăm în Voluntari cu toții”, a spus Ciprian Ciucu.
Totuși, întrebat în mod repetat dacă ar accepta să fie viceprimar în cazul în care Gabriela Firea ar ajunge primarul Bucureștiului, Ciprian Ciucu nu a oferit un răspuns ferm. După ce a evitat întrebarea de mai multe ori, în final a spus că „în acest moment tinde să spună nu”.
„Nu mă văd lângă doamna Firea. Puțin probabil. Nu știu dacă dânsa ar putea să livreze ce poate Predoiu. Nu cred. În momentul de față, tind să zic nu. N-am încredere. Dacă doamna Firea o să fie primar eu să fiu viceprimar responsabil cu ascuțitul creioanelor. Voi vedea atunci din ce poziție voi putea face mai mult bine pentru București. Nu am încredere în candidata Firea. Primăria e un lucru foarte serios, influențezi viața a două milioane de oameni”, a spus fostul candidat la Primăria Capitalei.
De asemenea, Ciprian Ciucu l-a criticat și pe Nicușor Dan și i-a cerut să dezvăluie numele celor care i-au finanțat campania electorală.
„Dacă aș fi avut 10.000 de euro eram peste Nicușor Dan. Nicușor Dan ar fi bine să spună de unde are acei bani. Eu nu i-am avut, M10 nu i-a avut și nici PNL. Nu e niciun fel de ban ascuns acum la PNL. În schimb, domnul Nicușor Dan a spus că o să ne anunțe cine îl finanțează abia în 2017. Nicușor este superficial și pot oricând să am o discuție cu domnia sa despre București”, a spus Ciprian Ciucu.
Citiți și: