Ciolacu și Firea reacționează la înțelegerea PNL-USR-PLUS: Așa luptă Orban cu pandemia, împărțind candidaturi în stânga și-n dreapta!

Data actualizării: Data publicării:
ciolacu-firea-conferinta-psd-inquam-ganea (5)
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

PSD reacționează dur la anunțul că partidele de opoziție s-au înțeles cu privire la susținerea unor candidați comuni la primăriile de sector. Marcel Ciolacu spune că „Orban a transformat Guvernul mai întâi în cârciumă și acum în sediu de partid”, în timp ce Gabriela Firea îi critică pe Nicușor Dan și Vlad Voiculescu.

„Așa luptă Orban cu pandemia la Guvern! Împărțind candidaturi în stânga și-n dreapta! Sănătatea oamenilor este doar o lozincă pentru PNL, mai apăsătoare este disperarea că pierd alegerile în Capitală. Zbaterile electorale ale lui Orban sunt o rușine pentru ceea ce ar trebui să însemne Guvernul României! În nicio țară civilizată, Guvernul nu este folosit pentru tranzacții și negocieri politice. Doar la noi, Orban a transformat Guvernul mai întâi în cârciumă și acum în sediu de partid”, scrie președintele interimar al PSD, sâmbătă, pe pagina de Facebook.

Marcel Ciolacu mai spune că „în loc să-și bată capul pentru a repara situația dezastruoasă din #DSP-urile căpușate de toate rudele și pilele liberale, Orban negociază politic funcții”.

„În loc să discute despre investiții, spitale, șomaj, alocații și pensii, Orban este preocupat în continuare doar de alegeri, de fapt singurul #obiectiv al PNL de când a venit la guvernare. Nimic pentru oameni, totul pentru ei și pentru buzunarele lor! Degeaba! E în #FIREA oamenilor să îi măture la vot!”, completează el.

Gabriela Firea: „Abuz de funcție! Abuz de putere! Abuz de încredere! Clădirea Guvernului a fost pângărită”

Tot pe pagina de Facebook a reacționat și Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Ea acuză Guvernul de „abuz de putere”, deoarece a ținut negocierile cu USR-PLUS în clădirea Executivului.

„Dar ce mai luptă Guvernul noaptea cu noul virus! Priviți!! Abuz de funcție! Abuz de putere! Abuz de încredere! Folosirea fondurilor publice pentru interese de partid! În stânga (sus) acum câteva zile, o delegație Sanitas, cu multe probleme rămase nerezolvate de către guvernanți. În dreapta (jos) o delegație politică, venită aseară să joace păcănele la Guvern! În aceeași sală! Dacă mai aveam cu toții vreo speranța că acest guvern lucrează de dimineață până seară în interesul romanilor, una mică, mică, această s-a năruit definitiv!”, afirmă Gabriela Firea.

Primarul general spune că este vorba despre un „caz unic în lume, raportat la țările democratice, nu la dictaturi”, deoarece „clădirea Guvernului din Piața Victoriei - cea care ar trebui să fie laboratorul deciziilor bune pentru toți românii, indiferent de regiune istorică, vârstă, profesie, confesiune, opțiuni politice - a fost pângărită prin transformarea acesteia în loc de tranzacții politice murdare, în detrimentul cetățenilor. În sala Moldova, de la etajul 1, în care de obicei sunt primite delegațiile sindicatelor, patronatelor, investitorilor strategici - din ce în ce mai puțini -, au fost chemați politicienii care nu au altceva planificat decât să dea tunuri în București!”

„Să ținem cu toții minte această fotografie! În ea este și un anume domn Vlad, relaxat, pentru că și-a negociat postul de viceprimar al Capitalei, responsabil cu domeniile sănătate și social! Adică lupul paznic la oi! Dacă în 4 ani de zile, prin investiții consistente în spitalele din Capitală, acestea arată net superior spitalelor Ministerului Sănătății, se pregătește să vină pe turnantă nepotul unchiului, cu afaceri în domeniu, să facă ce știe el mai bine! Pentru o mâna de oameni, privilegiați, nu pentru toți bucureștenii. Să ne așteptăm la privatizarea sistemului de sănătate, la tarife pe care nu și le pot permite decât cei cu venituri foarte mari, la achiziții îndreptate către firmele de casă! La blocarea transplantului, așa cum a mai făcut că ministru!”, mai spune Firea.

Ea a adăugat că „în domeniul social, să fie eliminate “pomenile” acordate de primarul Firea, cum ar fi sprijinul financiar pentru copiii cu dizabilități, pentru gravide, nou-născut, cupluri infertile, analize genetice pentru afecțiuni oncologice etc. Asta ne așteaptă pe toți! Asta s-a tranzacționat aseară, la masă guvernului!”

„Un candidat la Primărie interesat doar să dea în judecată cetățeni și investitori pentru presupuse vicii urbanistice și un candidat de viceprimar care vrea să facă inaccesibilă sănătatea pentru cei cu venituri mici și medii! Norocul nostru, al tuturor, este că Dumnezeu nu doarme niciodată și că cetățenii sunt muuult mai inteligenți decât îi cred acești politicieni care joacă albă - neagră în sediul guvernului!”, a mai spus Gabriela Firea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un ciclon autentic va traversa România, anunță meteorogul care a spus că Ashley nu a existat. Ce județe vor...
Digi FM
Reacția lui Marian Godină după ce polițiștii influenceri au fost luați „la puricat” de șefii lor: „Verificări...
Pro FM
De unde s-a inspirat Lady Gaga pentru numele de scena: „Începuse să-mi spună Gaga de câte ori mergeam în...
Film Now
Momentul stânjenitor când Melanie Griffith a făcut-o să roșească pe fiica ei, Dakota Johnson, în fața lui...
Adevarul
Viața de film a lui Robin Hood din Munții Apuseni. Totu, cel mai temut bandit din anii '30, trădat de fratele...
Newsweek
Cum iei ajutor de încălzire de 500 lei pentru această iarnă? Cererile au început să fie depuse
Digi FM
Radu Ștefan Bănică, protector cu sora lui mai mică, Violeta: "Îndepărtez băieții după ce văd că nu sunt ce...
Digi World
Trucul care a făcut furori pe TikTok, demontat de specialiști. De ce nu e bine să păstrezi fructele de...
Digi Animal World
Primul animal rezultat dintre un câine și o vulpe. Oamenii de știință au fost fascinați de trăsăturile...
Film Now
Denzel Washington, actorul care l-a confruntat pe Sean „Diddy” Combs. S-a aflat ce s-a întâmplat la o...
UTV
(VIDEO) Mariah Carey urca Marele Zid Chinezesc pe tocuri de 15 cm. „Cineva trebuia sa ma avertizeze"