Cine sunt americanii care l-au votat pe Donald Trump

Data publicării:
Republican Presidential Nominee Donald Trump Holds Election Night Event In New York City
Foto: Gulliver/ Getty Images

Surprinzător, în victoria lui Donald Trump, este numărul femeilor care l-au votat pe republican, respectiv 42 % dintre alegătoare au optat pentru el. Asta în condițiile în care este de notorietate scandalul provocat de înregistrarea în care republicanul se lăuda că poate pipăi orice femeie fără să ceară permisiune pentru că este „vedetă”.

Potrivit unui sondaj naţional, realizat de Reuters/Ipsos, 15% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat pentru prima dată la un scrutin prezidenţial. Cu 9% mai mult decât la alegerile din 2012. De asemenea, 13% dintre cei care au votat au recunoscut că s-au decis în ultima săptămână. Şi aceste cifre sunt tot cu 9% mai mari decât la scrutinul precedent.

Discursul misogin nu le-a alungat pe americance

Deşi a avut un discurs misogin, Donald Trump a avut succes şi în rândul femeilor. Potrivit NBC News, 78% dintre femeile conservatoare l-au votat pe Donald Trump, în timp ce numai 18% pe Hillary Clinton.

Femei conservatoare: 78% cu Donald Trump, 18% cu Hillary Clinton

Femei protestante albe: 64% cu Donald Trump, 32% cu Hillary Clinton

Sursa: NBC News

De asemenea, un exit-poll realizat de New York Times arată că 42% din totalul tuturor femeilor americance care au mers la vot, l-au ales pe candidatul republican

Bărbat alb, cu studii liceale - alegătorul lui Donald Trump

 

Per total, dintre bărbaţii care s-au prezentat la vot, cei mai mulţi l-au preferat pe candidatul republican. 53% au votat pentru Trump, iar 41% pentru Clinton, potrivit unui sondaj CNN. 

În ceea ce priveşte comunitatea etnică, Donald Trump a fost preferat de albi, în timp ce Hillary Clinton a fost votată masiv de comunitatea afroamericană cu 88% și a fost preferată de comunitatea hispanică şi asiatică.

Albi: 58% pentru Trump, 38% pentru Hillary

Afroamericani: 88% pentru Hillary, 8% pentru Trump

Hispanici: 65% pentru Hillary, 29% pentru Trump

Asiatici: 65% pentru Hillary, 29% pentru Trump

Sursa: CNN

Referitor la nivelul de educație al alegătorilor, 58% dintre alegătorii cu studii post-doctorale au votat-o pe Hillary Clinton, spre deosebire de 37% dintre americanii din această categorie care l-au ales pe Donald Trump. 

Dintre alegătorii cu studii liceale sau mai puțin, 52% l-au votat pe republican, potrivit exit-pollului realizat de New York Times.

În ceea ce priveşte vârsta alegătorilor, peste jumătate dintre tinerii care s-au prezentat la urne au votat pentru candidata democrata. În schimb, alegătorii de peste 44 de ani l-au preferat pe magnatul republican.

 

 

 

18-44 de ani: 52% pentru Hillary, 40% pentru Trump

18-24 de ani: 56% pentru Hillary, 35% pentru Trump

25-29 de ani 53% pentru Hillary, 39% pentru Trump

45-64 de ani: 53% pentru Trump, 44% pentru Hillary

Sursa: CNN

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri