Cele trei imnuri ale României care reflectau relațiile cu Moscova
Între 1948 şi 1989, România a avut trei imnuri de stat. Fiecare dintre ele a reflectat evoluţiile de la vârful puterii şi relaţiile cu Moscova. Utimul imn comunist, pe o veche melodie dragă românilor - „Tricolorul” lui Ciprian Porumbescu - a fost adoptat la Centenarul Independenţei, sărbătorit în 1977.
Imnul RSR a fost adoptat la 29 octombrie 1977. Era finalul celei mai lungi perioade de liberalizare din timpul dictaturii comuniste. De când ajunsese la putere, în aprilie 1965, Nicolae Ceauşescu fusese vizitat de preşedintele francez Charles de Gaulle şi preşedintele american, Richard Nixon. Economia socialistă - care primea perfuzii financiare din Occident - începuse să semene cu o economie normală. Generaţia interbelică - zdrobită în închisori şi lagăre în anii '50 - fusese redusă la tăcere. România socialistă părea că vorbeşte cu o singură voce.
Ca să ajungă la sufletele românilor şi în graţiile diplomaţiilor occidentali, Nicolae Ceauşescu a mizat pe sentimentele antiruseşti ale românilor şi pe antisovietismul Vestului. Momentul cheie a avut loc în seara de 21 august 1968. Nicolae Ceauşescu a condamnat invazia trupelor Pactului de la Varşovia contra regimului reformist din Cehoslovacia:
Cu o săptămână înainte, Nicolae Ceauşescu îi făcuse o vizită liderului reformator, Alexander Dubcek. Economia socialistă românească era în continuare în criză de bani. Se părea că tovarăşii cehoslovaci, sub conducerea lui Alexander Dubcek, găsiseră soluţia optimă. Premierul cehoslovac se întâlnise recent inclusiv cu şeful statului sovietic, Leonid Brejnev - o încercare eşuată a Moscovei de a-i convinge pe comuniştii cehi să renunţe la programul de reforme cunoscut sub numele de primăvara de la Praga.
Incapabili să convingă, sovieticii au trimis pe 21 august 1968, unităţi speciale care au ocupat mai întâi aeroportul de la Praga, apoi au invadat oraşul. În ciocnirile de stradă s-au înregistrat sute de morţi şi răniţi.
Când 21 august 1968, Nicolae Ceauşescu a anunţat de la balconul Comitetului Central că România nu se alătura trupelor sovietice şi din celelalte state comuniste împotriva primăverii de la Praga, a primit probabil singurele aplauze spontane din întreaga sa carieră. Dar a fost nevoie de 9 ani pentru ca înfrăţirea cu poporul să dispară din imnul de stat al Republicii Populare Române.
Abia în octombrie 1977, o lege a Marii Adunări Naţionale arăta că noul imn de stat al Republicii Socialiste România a devenit „Tricolorul” lui Ciprian Porumescu, un cântec foarte drag românilor. Versurile au fost, desigur, adaptate, orânduirii comuniste. Se pare că între 1968 şi 1977, vechiul imn al Republicii Populare Române, cel care insista asupra prieteniei cu Uniunea Sovietică, s-a cântat fără versuri.
Reinventarea unor figuri istorice şi simboluri naţionale a fost dat încă din epoca Dej. Primele semne au apărut în 1953, anul în care a murit Stalin. Lupta de clasă, atotstăpânitoare în primii ani de comunism, dominată de muncitorul grevist sau ţăranul fruntaş, a făcut loc unor personalităţi reale, dar reinterpretate. Biografiile adevărate ale revoluţionarului paşoptist, Nicolae Bălcescu şi compozitorului Ciprian Porumbescu erau cele mai ofertante. Amândoi muriseră în jur de 30 de ani şi, spre deosebire de colegii de generaţie care au devenit miniştri sau au fost artişti finanţaţi şi promovaţi de familia regală, precum George Enescu, ei puteau juca cu succes rolul unor luptători zdrobiţi de „regimul burghezo-moşierieresc”.
„Am găsit în revista Muzica a Uniunii Compozitorilor din anii '50, redescoperirea lui Ciprian Porumbescu. Sunt acolo nişte articole semnate de Viorel Cosma care crează din Ciprian Porumbescu noul compozitor naţional. Şi care arată şi faptul că a fost persecutat ca minoritar în Cernăuţi, cum a luptat cu imperialismul austro-german şi cu multe imperialisme”, declară Valentina Sandu, profesor Conservator.
Adevărata explozie a naţional comunismului a avut loc în epoca dominată de Nicolae Ceauşescu. Iniţial, resuscitarea anumitor bucăţi de istorie reală s-a dovedit benefică. Chinuiţi de portretele obsedante muncitorilor fruntaşi, românii erau încântaţi să urmărească filme istorice, cu bătălii victorioase şi graţioase poveşti de dragoste. „Ciprian Porumbescu” a devenit marfă pentru export.
„Toate aceste sentimente naţionale, demne pe care el le dezvăluie în muzica lui au au fost îngroşate într-un mod în care nu îl mai recunoşti. Dacă vă aduceţi aminte a fost chiar un film. Filmul a avut foarte mare succes în China, toată lumea vorbea de Ciprian Porumebscu şi de balada lui. Lagărul comunist avea puţine repere muzicale, ori Ciprian Porumbescu era, să spunem, un compozitor de muzică frumoasă”, spune Valentina Sandu, profesor Conservator.
Treptat însă, reinterpretarea propagandistică a istoriei, a îmbrăcat forme alarmante. Aclamat, salutat, acoperit de flori, Nicolae Ceauşescu era prezentat naţiunii ca cel mai important lider în şirul milenar de conducători şi domnitori ai românilor. În 1977, când se aniversa Centenarul luptelor de la Plevna pentru câştigarea Independenţei de Stat a României, propaganda comunistă reuşeşte o performanţă uluitoare. Nici ziarele, nici revistele, nici manualele de istorie, nu îl menţionează pe Carol I, care conducea oştirea româno-rusă, şi nici pe primul ministru al Independenţei, Ion C. Brătianu.
„Muzica militară făcea ceremonial. Bineînţeles că era înregimentată, bineînţeles că era un factor de propagandă a regimului. Prin contribuţia Inspectorilor, ea a fost dusă de acel rang de muzică ce proslăvea sistemul”, spune Aurel Gheorghiță, șef Muzică Militară, MapN.
La 29 octombrie 1977, imnul de stat compus de comunistul Matei Socor în 1953 este înlocuit cu melodia patriotică, „Trei culori”, creată de Ciprian Porumbescu în 1871, la sărbătorirea a 400 de ani de la ridicarea Mănăstirii Putna, locul de veci al lui Ştefan cel Mare. Forma comunistă a versurilor a fost supervizată de Nicolae Ceauşescu însuşi. Dintre toate imnurile României, Tricolorul este singurul care are nu are ritm binar, un-doi, specific marşurilor, ci un ritm ternar.
„O cunosc cel mai bine pentru că am cântat-o de multe ori în copilărie. E una dintre cele mai simple, este simplă, diatonică, mobilizatoare. Nu e neapărat un marş, este într-un ritm ternar. Este într-o tonalitate majoră, se destul de uşor în şcoli. Dovadă că noi, în funcţie de zelul unui profesor sau al altuia, începeam ziua cu Tricolorul”, adaugă Valentina Sandu.
Marea problemă a fost că, în afară de folosirea abuzivă a vechilor cântece patriotice, românii au fost asaltaţi de manifestări, cântece şi poezii închinate, la propriu, lui Nicolae Ceauşescu. Cultul personalităţii, despre care chiar URSS admisese că a făcut nenumărate victime în vremea lui Stalin, a devenit atotputernic în România aniilor '80. Securitatea, poliţia politică comunistă, avea grijă ca nimeni să nu se sustragă adoraţiei închinate „conducătorului iubit”.
„Spre deosebire de nucleele de decizie din celelalte ţări din Est, unde existau posibilităţi de formare a unei fracţiuni, a unei dizidenţe, a unei opoziţii a unei viziuni sau puteau să fie aleşi anumiţi preferaţi, anumiţi simpatizanţi de către Gorbaciov, la Bucureşti nu se putea face nimic”, explică Lavinia Betea, expert în comunism.
Este motivul pentru că România este singura ţară din Europa de Est unde căderea comunismului a fost însoţită de vărsare de sânge, iar reformele spre o societate liberă au început cu mare întârziere. Reţeta perversă de a amesteca stalinismul cu cele mai dragi şi importante trăsături identitare au făcut ca românii să se desprindă foarte greu de mecanismele toxice ale dictaturii.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
