Cel mai valoros obiectiv de la Mănăstirea Putna, supranumită Ierusalimul Neamului Românesc
Mănăstirea Putna, supranumită Ierusalimul Neamului Românesc, este astăzi un remarcabil centru cultural și religios. Este cu atât mai important cu cât de istoria lăcașului de cult se leagă numele a doi dintre cei mai mari români, Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu.
Mănăstirea Putna - de secole un izvor de credință și liniște. Un loc în care fiecare vizitator primeşte pentru sufletul său exact ceea ce-şi doreşte.
Dosoftei Dijmărescu, preot la Mănăstirea Putna: „Pe cel care caută astăzi frumosul, găsește frumos la Putna, pe cel care caută astăzi sfințenie, găsește sfințenie. Cine-l caută pe Sfântul Ștefan, cine caută un model de demnitate națională, de om care și-a slujit poporul din cea mai înaltă funcție din stat, găsește aici la Putna”.
Ctitorie de suflet a lui Ștefan cel Mare, lăcașul de cult își are rădăcinile înaintea începerii propriu-zise a construcţiei. Mai precis, cu o jumătate de secol înainte aici exista deja o vatră monahală.
Alexie Cojocarul, preot la Mănăstirea Putna: „În anul 1466, 10 iulie, Ștefan cel Mare a pus piatra de temelie la biserica mănăstirii Putna, iar sfințirea propriu-zisă a avut loc în data de 3 septembrie 1469”.
După sfințire, mănăstirea a trecut printr-un incendiu după care Ștefan Cel Mare a refăcut, iar un mare eveniment din viața mănăstirii a fost la jumătatea secolului al XVII-lea, când Vasile Lupu a fost nevoit să demanteleze biserica, să dărâme pentru că era în pericol de prăbușire, acest eveniment fiind urmat de reconstrucția propriu-zisă a bisericii care a fost terminată în 1662 în timpul domnului Moldovei Istrate Dabija.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Un moment special în istoria mănăstirii a fost în 1871, atunci când s-a organizat aici Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni.
Alexie Cojocarul, preot la Mănăstirea Putna: „Cel care a gândit acest eveniment a fost marele nostru poet național Mihai Eminescu. De la acea serbare s-a păstrat o urnă din argint în care organizatorii au pus pământ din toate ținuturile românești și urna respectivă a fost așezată la rândul ei pe mormântul lui Ștefan cel Mare ca gest de prețuire pentru domnul Moldovei și ca speranță pentru refacerea Daciei Mari. Chiar atunci, Ciprian Porumbescu a cântat la vioară și când s-a întors a tatăl său a zis: Tată, astăzi am cântat Daciei întregi”.
Dacă ajungeţi la Putna, nu trebuie să rataţi vechile fundaţii ale casei domnești. Aici poposea Ștefan cel Mare de fiecare când venea la primul său lăcaş de cult.
Alexie Cojocarul, preot la Mănăstirea Putna: „După ce au fost găsite aceste ruine, ele au fost conservate și lângă ele a fost reconstituită Casa Domnească între anii 1982-1988. În aceasta au fost reîntrebuințate diferite fragmente de portaluri, de ancadramente și reconstituirea clădirii a putut fi realizată într-un anumit procent, iar astăzi putem identifica părțile originale”.
Cel mai valoros obiectiv de aici este însă mormântul domnitorului.
Alexie Cojocarul, preot la Mănăstirea Putna: „Faptul că mormântul lui Ștefan se află aici l-a făcut pe Eminescu să numească Putna Ierusalim al Neamului Românesc și acest mormânt, lângă care ne aflăm și la care vin atât de mulți români să se închine, a fost numit altar al conștiinței naționale”.
Muzeul și biblioteca în care se găsesc mii de volume duhovnicești, de istorie și de literatură întregesc latura culturală a mânăstirii.
Alexie Cojocarul, preot la Mănăstirea Putna: „Sunt obiecte din epoca Sf Ștefan, este un portret al Sf Ștefan, cred că cel mai cunoscut portret aflat pe Tetraevaghelul din 1473, sunt apoi broderii de secolul al XV-lea, este cea mai importantă broderie de sec XV din Sud Estul Europei, avem urna din 1871”.
Între zidurile fortificate ale mănăstirii mai pot fi admirate şi acum cele trei clopote care dăinuie din vremea domnitorului.
Cel mai important și cel mai vechi dintre toate este cel care datează din anul 1490 și are atât forma, cât și inscripția originală în limba slavonă. A fost botezat Blagovistnicul, adică aducătorul de vești bune sau clopotul bucuriei cum îi spun călugării de aici de la mănăstire. Are nici mai mult nici mai puțin de 900 de kilograme și nu a avut nevoie de restaurare niciodată.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
