Ce a câştigat Rusia la Summitul NATO de la Varşovia. Opinia analistului Vladimir Socor

„În comunicatul comun care se ocupă foarte mult de Ucraina, Rusia nu este menţionată ca agresor, e menţionată numai ca un factor care îi ajută pe rebeli. Rebelii sunt numiţi militanţi, nu sunt numiţi nici rebeli, nici separatişti, sunt numiţi militanţi, iar Rusia este menţionată numai pentru că îi ajută pe aceşti militaţi. Şi se face chiar apel la Rusia să-şi exercite influenţa de care dispune asupra militanţilor, pentru a-i face mai moderaţi şi să participe la negocieri de pace. Acesta este un aspect foarte nemulţumitor”, susţine analistul Vladimir Socor, într-un interviu acordat Radio Europa Liberă după întâlnirea la nivel înalt a aliaţilor, de la Varşovia.

Moscova „vede în NATO un dușman deoarece scopul strategic al Rusiei este acela de a domina întregul continent european. Acesta este sensul lozincilor rusești, în vederea creării unui sistem de securitate egală pentru toată lumea sau a unui sistem politic, economic și strategic, cum formulează rușii, de la Atlantic până la Pacific sau de la Lisabona până la Vladivostok”, observă analistul fundației Jamestown.

Ca linie generală, mai remarcă Socor, „Rusia nu e forţa cea mai importantă, dar e forţa cea mai activă, e forţa care are o strategie. Statele Europei Occidentale şi chiar Statele Unite ale Americii nu au o strategie în vecinătatea estică”.

Dintr-un atare punct de vedere, conchide acesta, strategia lipseşte chiar şi pentru membri cei mai vulnerabili în actualul context regional, precum Polonia sau ţările baltice. Nici pentru ei Occidentul nu ar avea o strategie, consideră Vladimir Socor, iar ceea ce se vede la ora actuală „sunt nişte măsuri de răspuns luate în grabă şi la un nivel minim acceptabil pentru 28 de ţări membre”.

Or, ceea ce contează cel mai mult, date fiind evoluţiile, este tocmai „modul în care Alianța Nord-Atlantică garantează securitatea propriilor membri și securitatea statelor din vecinătatea estică imediată”.

Dar Summitul NATO, recent încheiat, s-a concentrat tocmai pe găsirea soluţiilor optime pentru a contracara iniţiativele Moscovei în Europa de Est sau, altfel spus, în spaţiul pe care Kremlinul îl consideră, în continuare, a ţine de sfera sa de influenţă.

În ce măsură şi-au atins aliaţii acest scop? Nu în ultimul rând, punând întrebarea oarecum invers, ce a obţinut Rusia de la reuniunea din 8 şi 9 iulie din capitala Poloniei? Pornind de aici, redăm mai jos principalele pasaje din interviul acordat Radio Europa Liberă de analistul Vladimir Socor.

*„Rezultatele acestui summit sunt modeste. Sunt, desigur, insuficiente în relație cu provocările existente. NATO este o alianță formată din 28 de țări, acum devin 29, cu perspective diferite, uneori contradictorii asupra amenințărilor și provocărilor de securitate, cu priorități politice, strategice și financiare diferite între ele. Oricare summit al Alianței Nord-Atlantice este prin definiție un compromis între foarte multe interese. Anume acest tip de compromis este reflectat și în comunicatul final al summitului de la Varșovia”.

*„(Declaraţia finală a Summitului) este o declarație foarte lungă. Prea lungă, după părerea mea, anume din cauza faptului că aproape fiecare țară caută ca propriile sale viziuni să fie reflectate în comunicatul comun. De aceea comunicatul comun capătă dimensiuni foarte mari”.

*„Alianța a decis să staționeze, în total, patru batalioane, în Polonia și în cele trei State Baltice. Aceasta este o primă măsură pentru asigurarea descurajării agresiunii din partea Rusiei. Patru batalioane sunt un nivel foarte scăzut, disproporționat față de nivelul amenințării din partea Rusiei. Se preconizează ca anul viitor aceste patru batalioane să fie suplimentate”.

*„Alianța rămâne în continuare captiva unei înțelegeri din 1997, numită actul fondator NATO-Rusia. În 1997 NATO era plin de iluzii în ceea ce privește viitorul relației cu Rusia. Există o clauză potrivit căreia NATO nu intenționează, nu are planuri să staționeze permanent trupe substanțiale pe teritoriile noilor state membre, având în vedere climatul de securitate din acel moment. Așa este clauza respectivă. Această clauză lasă Alianței Nord-Atlantice mână complet liberă să staționeze ce dorește, când dorește, unde dorește. Între timp însă, unele state din NATO, în frunte cu Germania, interpretează această clauză ca nepermițând Alianței Nord-Atlantice să staționeze trupe în mod permanent pe teritoriul statelor membre. Este o interpretare cu totul tendențioasă. Clauza nu se pretează la niciun fel de interpretare. Este cât se poate de clară: NATO are mână liberă. Germania și alte state doresc să adere în continuare la aceste restricții. Anume așa se explică limitarea contingentelor care vor fi staționate în cele patru țări pe care le-am numit la nivelul unor batalioane. Foarte puțin”.

*„În comunicatul comun vorbește despre amenințări, vorbește concret despre amenințări din partea Rusiei. Numai că riposta nu este suficientă. Conform discuțiilor actuale din interiorul Alianței, și nu sunt secrete, în parte, sunt publice, se preconizează ca, în cazul unei agresiuni rusești în Statele Baltice, care ar urma să ocupe teritoriul Statelor Baltice, în decursul câtorva zile, Alianța Nord-Atlantică ar lansa o campanie de eliberare. În acest caz, Statele Baltice ar deveni teatru de război. Iată de ce staționarea a numai patru batalioane este insuficientă”.

*„În preajma summitului de la Varşovia, se preconiza ca Alianţa Nord-Atlantică să ia două măsuri majore în Marea Neagră. O măsură mai mult sau mai puţin simetrică cu cea din Statele Baltice ar fi fost crearea unei brigăzi multinaţionale, probabil, pe teritoriul României, în vederea unor exerciţii frecvente cu trupe NATO din această regiune. Trupe NATO, în primul rând, din România, Bulgaria şi Turcia, dar şi din ţări neriverane, bineînţeles, pe teritoriul României. Măsura aceasta nu a fost luată până la capăt la summitul de la Varşovia, s-a decis crearea unui stat major al unei brigăzi. Statul major pe teritoriul Poloniei pentru o divizie există deja. Cel de pe teritoriul României urmează să fie creat”.

*„De asemenea, în preajma summitului s-a preconizat crearea unei grupări navale în Marea Neagră, formată în mod permanent din vase turceşti, româneşti şi bulgare ca ţări riverane, cu contribuţii temporare din partea statelor neriverane membre ale NATO. (...) Această măsură nu a putut fi luată, deoarece în mod neaşteptat în preajma summitului de la Varşovia primul ministru al Bulgariei, domnul Boiko Borisov, a respins această propunere”.

*„Statele din NATO au viziuni foarte diferite asupra intereselor naţionale proprii, asupra priorităţilor economice şi asupra relaţiilor fiecărui stat cu Rusia. Disciplina politică, economică strategică din NATO nu mai este cea care a fost”.

*„Pentru a preveni eventuale proteste din partea partidelor pro-ruseşti, care ar complica activitatea guvernului Republicii Moldova, ar fi fost de dorit ca NATO să menţioneze faptul că Republica Moldova este un stat neutru”.

*„În comunicatul comun care se ocupă foarte mult de Ucraina, Rusia nu este menţionată ca agresor, e menţionată numai ca un factor care îi ajută pe rebeli. Rebelii sunt numiţi militanţi, nu sunt numiţi nici rebeli, nici separatişti, sunt numiţi militanţi, iar Rusia este menţionată numai pentru că îi ajută pe aceşti militaţi. Şi se face chiar apel la Rusia să-şi exercite influenţa de care dispune asupra militanţilor, pentru a-i face mai moderaţi şi să participe la negocieri de pace. Acesta este un aspect foarte nemulţumitor”.

*„Eu îmi amintesc foarte bine că în 1993 sau 1994 ministrul de Externe de atunci al Republicii Moldova, Nicolae Ţâu, a formulat anume această revendicare la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Sunt 22 de ani de atunci. După aceea, în anul 2004, preşedintele de atunci, Vladimir Voronin, a participat la summitul NATO de la Istanbul şi a cerut exact acelaşi lucru pe care îl cere acum domnul Anatol Şalaru, ajutorul NATO pentru a rezolva conflictul ruso-moldav din Transnistria şi, eventual, pentru a-şi asuma NATO un rol de pacificare. În 2004. Am spus atunci că a fost o revoluţie în gândirea domnului Voronin. Bineînţeles că nu s-a făcut nimic. Şi aceasta pentru un motiv foarte clar, care persistă, din păcate, şi astăzi, şi anume faptul că Alianţa Nord-Atlantică nu a dorit să-şi asume un rol de securitate în vecinătatea estică. Vecinătatea estică prin care înţeleg Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan rămâne la fel de vulnerabilă faţă de agresiuni directe sau indirecte din partea Rusiei, cum a fost din 1992 încoace”.

*„În privinţa vecinătăţii estice, vedem şi din comunicatul de la Varşovia, acesta confirmă faptul că NATO nu se implică în propria sa vecinătate estică. SUA şi alte ţări NATO nu livrează Ucrainei armament de luptă, livrează numai echipamente auxiliare”.

*„Comunicatul nu face decât să susţină eforturile unor organizaţii internaţionale civile, cum ar fi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Uniunea Europeană, Naţiunile Unite. NATO sprijină eforturile acestor organizaţii pe hârtie, bineînţeles. Cu alte cuvinte, este un mod de a declara că NATO nu se implică”.

*„Un paragraf foarte lung este dedicat OSCE, NATO îşi exprimă speranţa că OSCE va rezolva problemele, o speranţă cu totul deşartă. OSCE nu este o parte a soluţiei, este o parte a problemei, însăşi OSCE este în multe privinţe la cheremul Rusiei. Aici vedem o deosebire, totuşi, între poziţia americană în numele Statelor Unite ale Americii şi poziţia colectivă a Alianţei Atlantice. Statele Unite ale Americii în declaraţiile lor publice la toate nivelurile spun că Rusia este stat agresor, spun că Rusia are trupe proprii pe teritoriul Ucrainei, nu numai aşa-zişii militanţi, dar însăşi Rusia are trupe proprii pe teritoriul Ucrainei. Şi SUA îi condamnă pe aşa-zişii militanţi pentru faptul că atacă misiunea OSCE. Ei, de exemplu, distrug avioanele fără pilot ale misiunii, îi intimidează pe membrii misiunii, le interzic accesul ş.a.m.d. Aceste constatări din partea americanilor nu sunt reflectate în comunicatul colectiv NATO. Comunicatul colectiv NATO, pur şi simplu, sprijină, în mod mai mult sau mai puţin abstract, misiunea OSCE, fără a spune că Rusia însăşi zădărniceşte îndeplinirea misiunii OSCE. Deci, aici vedem deosebiri de perspectivă şi comunicatul a 28 de ţări este un compromis la un nivel destul de scăzut”.

*„Conducerea Rusiei are experienţa unei conduceri statale care doreşte reexpansiunea Rusiei, întâi, în Europa răsăriteană şi apoi în toată Europa. Este o greşeală foarte mare cu consecinţe, posibil, fatale de a subaprecia resursele Rusiei şi capacitatea conducerii Rusiei de a formula şi de a aplica această strategie. Acum, dintr-odată după agresiunea din Ucraina şi câtva timp după aceea, dintr-odată se exprimă în Occident la nivel public preocuparea că Rusia ar putea să aplice o politică de a diviza şi domni, cum se spune, împarte şi domneşte, împotriva Europei Occidentale. Există temerea ca o ţară cu economie înapoiată și cu resurse financiare reduse, cum este Rusia, ar putea totuşi să devină hegemon al Europei prin politici strategice îndrăzneţe, prin intimidare şi printr-o politică de a împărţi şi de a domina state cu conduceri politice slabe. E o realitate care trebuie luată în considerare”.