Cătălina Ponor și Marian Drăgulescu, după finalele de la Rio: Nu ne retragem

Data publicării:
GettyImages-589917276 1

Marian Drăgulescu a declarat pentru TVR că a fost o finală foarte dură și că toți sportivii și-au făcut treaba „extraordinar de bine”. Gimnastul a precizat că nu ar fi putut face mai mult decât a făcut deoarece nu a avut parte de pregătirea pe care și-a dorit-o. 

E foarte dur, o finală foarte puternică. Chiar toată lumea în afară de ucraineanu, care a încercat o nouă săritură într-adevăr, toți ceilalți șapte și-au făcut treaba extraordinar de bine. Și în calificări chiar m-am mirat. Și în finală, toată lumea să meargă strună. Ăsta e concursul, mi-a lipsit foarte puțin, la mustață, cum e vorba românescă. Sunt puțin dezamăgit, mi-aș fi dorit mai mult, dar sunt mândru că am reușit să mă calific.

Eu cred că plec cu capul sus din această competiție. Mi-am făcut treaba, tot ce a ținut de mine am făcut. Astăzi nimeni nu a vrut să facă un pas de pe linie, un genunchi jos nimic. Toată lumea și-a făcut treaba extraordinar de bine. Am sperat până la ultimul sportiv că voi rămâne pe podium. Mă bucur pentru toți cei care au luat medalie astăzi, au meritat. Vreau să îi felicit și pe românii care au fost la JO. Eu sunt mândru de mine și de ce am realizat aici”, a spus Marian Drăgulescu. 

Gimnastul Marian Drăgulescu s-a clasat, luni, pe locul 4, în finală la sărituri, la Jocurile Olimpice de la Rio, deși a fost la egalitate cu gimnastul nipon care a luat bronzul. 

Foto: Gulliver/ Getty Images

Marian Drăgulescu a fost notat cu 15,266 la prima săritură şi cu 15,633, la cea de-a doua, iar cu o medie de 15,449 s-a clasat pe locul 4.

Gimnastul nipon a avut dificultate mai mare decât Marian Drăgulescu, astfel încât deşi au avut medie egală a fost superior. La Jocurile Olimpice nu se acordă două medalii de același fel. Diferența dintre cei doi a fost făcută de nota mai mare la execuție.

La rândul său, Cătălina Ponor a declarat la TVR că a fost afectată de mesajele negative pe care le-a primit și că a avut foarte mari emoții în finala de la bârnă. 

Foto: Gulliver/ Getty Images

De asemenea, ea a explicat că este campionă olimpică de trei ori și că și-a jucat șansa până la capăt la Jocurile Olimpice la Rio.  

„A fost greu. Am încercat să lupt, să reprezint România cât am putut de bine. Din păcate, au fost multe emoţii, multe mesaje negative, care m-au atins. Ştiam că este presiune mare pe mine, nu m-am gândit la medalie, doar să-mi fac exerciţiul. Din păcate, nu am reuşit o performanţă. Important este că sunt sănătoasă. Nu mi-am pus deloc problema retragerii, vreau să mă duc la Europenele de la Cluj, mai am de luptat!

Am dat undă verde acelor mesaje negative şi gânduri negative îndreptate către mine de acele persoane care nu şi-au dorit ca eu să fiu aici. Campioană olimpică sunt, şi nu o dată, de trei ori. Nu am absolut nimic de pierdut. Mi-am jucat şansa până la capăt. Dar n-a fost să fie.

Am îmbrăţişat-o îndelung pe olandeza Wevers, câştigătoarea, pentru că mi-a spus că eu am fost exemplul ei în 2004. Şi tocmai de aceasta a ajuns aici, pentru că şi-a dorit să ajungă ca mine. Iar eu nu sunt o persoană care să ţină ură, să doresc răul cuiva. De aceea mi-am dorit să-şi facă exerciţiul cum trebuie. Ea a avut un respect foarte mare pentru mine, iar eu o felicit că a reuşit să mă ajungă şi să devină campioană olimpică la bârnă", a declarat Ponor pentru TVR. 

Cătălina Ponor a terminat concursul la bârnă pe locul șapte din opt. Din păcate, gimnasta noastră a avut mai multe ezitări în timpul exercițiului. 

Arbitrii i-au acordat doar 14.000, după exercițiul de la bârnă.

România a terminat concursul de gimnastică fără vreo medalie, lucru unic în ultimii 44 de ani. În 1972, la Munchen, delegaţia noastră se întorcea pentru ultima oară în ţară fără a urca pe podium.  

Ultimul reprezentant tricolor în finale la JO de la Rio este Andrei Muntean, care va performa, marţi, la paralele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
VIDEO: Avion de pasageri cu peste 70 de persoane la bord, prăbușit în...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
Programul creșterilor de pensii în 2025. Indexarea și Mica Recalculare aduc mii de lei în plus
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Un pui de cerb axis a venit pe lume la Zoo Târgu Mureș. De ce confundă oamenii această specie cu căprioarele
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...