Pe cei şase oameni care şi-au petrecut cea mai mare parte din viaţă izolaţi, la locul de muncă, nici sărbătorile de iarnă nu îi aduc acasă de cele mai multe ori.
Gheorghe Andreșiu este radioelectronist de 21 de ani la Staţia de radiocomunicaţii Cerbu. Este veteranul echipei formate din şase angajaţi. Când vorbeşte despre familia lui, despre revederea cu soţia şi copiii, îl copleşesc emoţiile, pentru că îi vede destul de rar.
„După trei săptămâni de stat aici, mai ales cum suntem izolaţi, este destul de binevenită o ieşire spre casă”, spune acesta.
Vorbeşte în fiecare zi cu cei de acasă, însă acest lucru nu compensează faptul că este departe de ei. În aceiaşi situaţie este şi Petre Panduru, tehnician radioelectronist la Staţia de radiocomunicaţii Cerbu.
„Da, este foarte greu, mai ales când suntem cei mai tineri şi avem copii. Ne simt lipsa. Simt lipsa tatălui pentru ei au mai mare încredere în ei când au tatăl alături”, precizează Petre Panduru.
Un caz mai fericit este şeful staţiei, Remus Rădulescu. De câteva zile au venit cei doi copii şi soţia să petreacă sărbătorile cu el.
„Este foarte greu, că noi ne ducem doar o săptămână acasă, că trebuie să ne luăm cumulat liberele. Mai vin la noi în vizită, e greu mai ales iarna că atunci este drumul închis”, spune șeful Stației.
Soţia ţine loc şi de mamă şi de tată pentru cei doi copii.
Staţia de de radiocomunicaţii Cerbu are șase angajaţi. Fiecare dintre ei petrece trei săptămâni la serviciu, sus pe munte, şi o săptămână acasă. Releul funcţionează de 45 de ani.