Bonton: Anii '90, între libertate şi vulgaritate
Din păcate, s-au schimbat în primul rând valorile, iar românii au început să preţuiască tupeul şi... şmecheria. Emisiunea "Bonton" vă propune un exerciţiu de memorie şi o întoarcere în timp, înapoi în anii '90, ca să vedem ce-am avut şi ce-am pierdut.
„A fost o perioadă de excese. Tupeul a fost potenţat, a fost dus la nişte cote greu de gândit cu 30 de ani în urmă”, spune scriitorul Radu Paraschivescu.
„Vulgarizarea s-a produs şi s-a produs cu larga permisiune a oamenilor!”, spune actorul şi muzicianul Ioan Gyuri Pascu.
„Această libertate care a venit ca un val peste noi, pe mulţi aproape i-a înecat. Pe mulţi aproape i-a sufocat”, afirmă Georgeta Filitti, istoric.
Anul 1990. Mineriade, cozi interminabile la ziare, talk-show-uri politice dezlănţuite, blugi şi sucuri americane, dar mai ales... libertate. Libertate totală. Românii s-au trezit în cel mai complicat an postdecembrist debusolaţi şi nesiguri. Voiau schimbare cu orice preţ, dar, în acelaşi timp, tocmai de schimbare le era frică. Valorile de altă dată, ca bunul simţ, politeţea şi manierele, au fost primele care au fost uitate.
„Ţin minte primii ani, îi ţin minte foarte bine. Erau nişte ani în care arătam ponosit, ca vestimentaţie, dar începuse să ni se schimbe fizionomia, începuserăm cu toţii să avem o altă expresie, să ne dispară frica, să ştim că putem vorbi”, îşi aminteşte Radu Paraschivescu.
„Asta a însemnat că am început să vorbim foarte mult, am început să avem, rapid, de la o zi la alta, nişte valori care nu erau chiar cele foarte corecte, la grămadă am început să condamnăm tot ce a fost în comunism”, spune Georgeta Filitti.
„O să vedeţi câtă înţelepciune au românii. Şi anume se vorbeşte despre cel necugetat care, o dată cu apa din copaie, aruncă şi copilul. Şi ceva de genul acesta s-a întâmplat şi atunci”, mai spune istoricul.
După 45 de ani de control total, excesele au caracterizat acea perioadă tulbure. Voiam să cumpărăm de toate, să deţinem lucruri. Verbul „a fi" a fost înlocuit cu „a avea". Blugi, cărţi de Sandra Brown, casete, limbaj colorat, democraţie.
„Exista ceea ce se cheamă „furia de achiziţie”. Că ai televizor Elkron, că ai cafea de nu ştiu care, că ai ciocolată chinezească sau poate nemţească, că ai libertatea de a vorbi - toate astea au venit de-a valma, peste noi. Iar noi nu am avut mijloacele de a le gestiona, de a le rafina, de a le prelucra, nu am avut un instrument, un sistem de procesare. Pur şi simplu ne-am îndopat cu de toate! Ne-am manifestat, cum să zic: otova, şleampăt, nefiltrat”, mai spune Radu Paraschivescu.
„Culmea, în ciuda vârstei fragede, mi-am dat seama că e normal! Cât de simplu este să priveşti un câine care stă toată ziua în lanţ şi după aia îi dai drumul, să-l priveşti cum aleargă ca istericul. Se duce ca din puşcă! Nu mai aude nici „stai”, nici „hai”, nici „vino”... Nimic! Nu-i normal?”, îşi aminteşte actorul Dan Bordeianu.
„Această descătuşare pe care foarte mulţi dintre noi am înţeles-o atunci, aş zice că a fost irepetabilă. Ştiţi de ce? Aveam o inocenţă. Era o inocenţă la nivelul întregii societăţi în asemenea măsură încât intrai într-un magazin - ăsta a fost un lucru care pe mine m-a impresionat teribil - intrai într-un magazin şi vânzătorul sau vânzătoarea îţi zâmbea, chiar dacă era vorba de un gest absolut profesionist, absolut copiat, dar bine că a fost copiat. „Cu ce vă pot servi?". Şi îţi zâmbea”, povesteşte Georgeta Filitti. Aceasta spune, totuşi, că povestea n-a ţinut prea mult: “După un an, un an şi jumătate, au început iar acele figuri posace, triste, dispreţuitoare”.
Societatea avea nevoie de modele, iar modelele întârziau să apară. Cu ochii spre capitalism, dornici să-şi facă afaceri rapide, cu prea puţine repere la îndemână, oamenii au început să valorifice şmecheria, tupeul, îndrăzneala mitocănească.
„Eu aveam foarte mulţi prieteni, să le zicem aşa, cunoştinţe în cartier, care au plecat în Germania. Marea majoritate. Au plecat în Germania, în Austria, s-au dus să fure acolo. Şi când veneau în cartier înapoi, veneau după doi, trei, patru, cinci ani, veneau cu mărci, mă rog, cu nu ştiu ce, şi se dădeau mari: îşi luau geci, blugi, spray-uri paralizante mulţi, şi aşa mai departe”, spune actorul Alexandru Papadopol.
„Erau super cool. Erau nişte oameni care reuşiseră în viaţă. Care au avut curaj şi care au reuşit în viaţă. Aşa erau consideraţi acolo. Acum mă întreb ce mai fac”, mai spune actorul.
„La noi, bătutul pe burtă, miştocăreala ieftină, au ajuns deja monedă curentă”, spune Radu Paraschivescu.
„Obscenitatea devenea garanţia anticomunismului”, consideră jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
La doar cinci ani de la Revoluţie, în 1995, Aurelia Marinescu, profesoară de limba română la un liceu din Bucureşti, publică prima ediţie a unei cărţi-fenomen: „Codul Bunelor Maniere Astăzi”. În 1999 este publicată şi a doua ediţie - cererea era uriaşă.
„S-a vândut fabulos. Se reeditează în continuare după 20 de ani de la apariţie. Este una din cărţile cele mai vândute de după '90”, explică Radu Paraschivescu.
„Vă face impresia că există un sfert de milion, mai mulţi oameni educaţi în România? Şi, atunci, de ce s-a vândut cartea aia?”, se întreabă Radu Paraschivescu, cel care a avut un tiraj la fel de sonor cu volumul său „Ghidul nesimţitului”, best-seller-ul verii 2006. Radu Paraschivescu a sistematizat nesimţirea românească de după '90 şi a pus o oglindă în faţa românilor.
„Instinctul de colonist, după părerea mea, este cea mai importantă armă a nesimţitului. Ai colonizarea de tip auditiv. Îl ai pe omul care ori îţi bate cuie la 5.00 dimineaţa sau îşi schimbă gresia duminică la 6.00, ori ascultă muzică. Muzica lui, la diapazonul lui, cu decibelii lui, pe sistemul tău nervos. Ai dimensiunea olfactivă. Omul care pute, în orice împrejurare. Are şansa să se spele, este obiceiul ăsta de a da cu săpun, de a da eventual şi cu spray”, spune Radu Paraschivescu.
„Din păcate, s-a distrus atât de mult dintr-un anume bun simţ, dintr-un anume spirit al măsurii de care vorbeam la început, încât foarte greu reuşim acum să mai recuperăm acel bun simţ. Acea limită naturală a felului nostru de a fi”, consideră Dan Bordeianu.
Românii anilor '90 nu mai citeau şi nu mai mergeau la film sau la teatru. O nouă distracţie le ţinea de foame 24 de ore din 24: televizorul.
„În 1990, teribil de multe lucruri erau noi. Şi unul din lucrurile noi era această televiziune multiplicată, televiziuni particulare, televiziuni de stat, care dădeau filme, care dădeau talk-show-uri, care dădeau discuţiile astea cu care noi nu eram învăţaţi. Răspunderea televiziunilor cred că a fost uriaşă în formarea mentalităţii post-revoluţie”, spune Georgeta Filitti.
„Media i-a dus pe oameni, coborând ştacheta, mergând în jos, coborând, folosind aceeaşi sintagmă, mereu, cu „asta se cere" - niciodată nu-ţi cere cineva până nu-i dai tu prima dată”, e de părere Ioan Gyuri Pascu.
„Când va fi libertate şi bun simţ adevărat în România, va fi când nu vor mai exista tabloide”, mai crede acesta.
Astăzi, societatea trage ponoasele alegerilor pe care le-a făcut în 1990. Care este antidotul împotriva sărăciei de valori?
„Educaţia este salvarea noastră”, crede Georgeta Filitti.
„Cred că, în ceea ce priveşte educaţia, noi am uitat că educaţia nu înseamnă doar acumulare de cunoştinţe, înseamnă şi un tip de atitudine, un tip de comportament, un tip de maniere, o stilistică”, e de părere Radu Paraschivescu.
25 de ani nu par o perioadă îndelungată. Când spui însă „un sfert de secol", timpul trecut are altă greutate. Atât a trecut de când societatea românească a decis să înlocuiască respectul cu şmecheria, politeţea cu vulgaritatea, ambiţia cu tupeul. Ce-am pierdut o dată cu „Anul 0" putem recâştiga punând accentul pe adevăratele valori, care nu au culoare politică şi nu ar trebui să se schimbe o dată cu regimul.
„Îmi pare bine că am prins perioada asta. Am prins şi infernul şi... nu paradisul, dar ieşirea din infern”, mărturiseşte scriitorul Radu Paraschivescu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
