BAC 2015Elevii au ieşit zâmbind din sălile de examen, după ce au susţinut proba scrisă la MATEMATICĂ sau la ISTORIE. Cei mai mulţi spun că subiectele au fost mai uşoare decât cele din anii trecuţi.
BAC 2015Pe de altă parte, cei care au susţinut proba scrisă la istorie spun că subiectul numărul trei a fost greu. La această probă, elevii au avut de rezolvat trei subiecte, iar cei care au ieşit din săli înainte de terminarea timpului de examen spun că s-au descurcat bine.
BAC 2015La primele două subiecte, elevii au avut de analizat un text la prima vedere despre comunism, dar şi un altul despre Primul Război Mondial. La ultimul subiect, aceştia au avut de elaborat un eseu despre relaţiile internaţionale din Evul Mediu.