Video Alegeri prezidențiale 2019. Cât de ușor și cu cât își vând românii votul: Înregistrare cu camera ascunsă

Data actualizării: Data publicării:
alegeri parlamentare 2020
Foto: Inquam Photos/George Călin

Digi 24 a făcut, în ziua celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, un experiment care arată cât de uşor îşi pot vinde românii votul pentru doar câţiva lei. Reporterii au mers în mai multe localităţi din judeţul Giurgiu şi i-au întrebat pe oameni dacă sunt dispuşi să îşi tranzacţioneze votul şi să pună ştampila pe un alt candidat decât cel preferat. Au acceptat şi chiar au negociat. Abia când le-am spus că mita electorală se pedepseşte cu închisoarea şi-au dat seama de gravitatea faptelor.

Experimentul a început într-un sat din judeţul Giurgiu. Deşi legea spune foarte clar că mita electorală este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea, localnicii au acceptat foarte ușor să îşi vândă votul pentru câţiva lei.

Înregistrare cu camera ascunsă:

-Cu cine votezi?

-Cu ***.

Cu *** votezi? Şi dacă ţi-ar da cineva, ceva şi matale să votezi cu...

-Cu cine?

-Pe celălalt candidat.

-Pe ***? Cât?

-Cât? Cât zici?

-Păi cât vrei matele, ia uite, eu votez că nu mi-e greu.

La gândul că poate să câștige ușor ceva bani, alegătorul se gândește să îşi introducă şi rudele în afacere.

-Zi o sumă.

-Stai că mai am doi inşi acasă.

-Mai ai doi acasă?

-Haide până la magazin şi să vorbesc şi cu ei.

-Zi matele o sumă, ca să ştiu cât face.

-Zi matale, nu...

-50 de lei?

-Păi!

-E bine?

-Da.

În acest moment încheiem discuţia brusc şi îi reamintim alegătorului ce spune legea:

-Vezi că eu sunt jurnalist de la o televiziune şi vreau să spun că asta este mită electorală, ce ţi-am zis eu matale acum. Mare grijă să nu iei niciodată aşa ceva. Mare grijă.

Şi în următorul sat găsim repede oameni dispuşi să îşi vândă votul.

-Ai fost astăzi la vot?

-Nu, tată.

-Te duci?

-Mă duc mai târziu.

-Te-ai hotărât cu cine votezi?

-Nu ştiu.

Îl punem în faţa situaţiei ipotetice în care i s-ar oferi o sumă de bani. Omul se decide pe loc să voteze cu candidatul pe care il spunem noi.

-Nu ştiu, cu cine vreţi să votez, cu ***?

-Cu ***.

-Bine, cu el votez.

-Cât?

-Nu ştiu.

-Zi şi matale, acolo

-Nu ştiu.

-50 de lei?

-E bine.

-E bine?

-Da.

Este momentul în care, din nou, punem capăt discuţiei.

-Eu sunt jurnalist, la Digi24 lucrez!

-Nu ştiu!

-Şi vreau să îţi zic că ceea ce am făcut eu acum însemnă că...

-E o nasoleală!

-O nasoleală, pe vorba dumitale. Se numeşte mită electorală şi este pedepsită de lege, este infracţiune... Aşa că ai mare grijă cu cine vorbeşti, cine ce îţi oferă şi niciodată să nu accepţi, niciodată!

-Da.

Din cauza lipsurilor materiale, aceşti oameni, ca de altfel mulţi dintre cei care locuiesc la sate, sunt extrem de vulnerabili în faţa unor astfel de situaţii.

În localitatea Stoeneşti-Giurgiu, a fost un dute-vino continu la fel ca în primul tur de la alegerile prezidențiale. Oamenii primarului au cărat neîncetat alegători la vot.

-A coborât din faţă o doamnă şi din spate un bătrân.

Cei doi intră în secţia de votare. Şoferul întoarce maşina şi îi aşteapă să iasă din cabine. Îi urcă din nou în autoturism şi îi duce acasă.

-Vă salut. Ce faceţi?

-Uite am dus-o pe naşa să voteze şi pe naşă-miu!

-Aţi fost la vot?

-Păi da!

-La a câta cursă sunteţi dumneavoastră?

-Nu sunt la nicio cursă. Ce să fac, cui să îi fac curse?

-Păi am văzut că sunteţi mai multe maşini care aduceţi oameni la vot!

-Nu am eu treabă!

În faţa secţiei de votare există în permanenţă un grup de şapte, opt persoane. Când văd că sunt filmaţi încercă să se ascundă. Treaba lor este să îi suprevegheze pe oamenii care vin la vot, după cum primarul recunoaşte cu nonşalanţă.

-De ce stau ei în faţa secţiei de votare?

-Dar de ce nu ar sta, unde este interzis, unde scrie că nu are voie să stea?

-Nu zice că este interzis? Dar stai în faţa secţiei de votare ca să ce?

-Ca să uite.

-La cine?

-La lumea care vine, care nu vine!

-Păi de ce?

-De plăcere.

Primarul spune că nici el nici oamenii lui nu au încercat să influenţeze votul şi că nu au încălcat nicio lege. Prin zonă a trecut la un moment dat și un polițist, căruia nu i s-a părut nimic suspect. Așa că lucrurile au continuat...

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri