ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 Kelemen Hunor a declarat la Digi 24 că în perioada campaniei electorale a încercat să vadă care sunt problemele oamenilor. Acesta a precizat că una dintre cele mai acute chestiuni este lipsa de încredere a instituțiilor statului în cetățeni.
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 „Este o chestiune extrem de serioasă, indiferent dacă ne uităm din perspectiva unui maghiar sau a unui român. Instituțiile statului nu au încredere nici în maghiari, nici în români, pentru că altfel eu nu-mi pot explica de ce sunt umiliți când se duc la ghișeu la finanțe publice sau la alte instituții. Foarte mulți mici producători au luat calificarea pentru produse tradiționale.
Au trecut printr-un infern, un an și jumătate. Fel de fel de avize, nu știu câte controale. Au intrat pe un drum, au cumpărat utilaje, fac produse tradiționale și acum iar trebuie să facă calificarea. Și oamenii renunță. „Domnule, am mai trecut o dată prin asta. De ce trebuie să fiu umilit?”. Există și o neîncredere în cetățean.. Nu a fost încă prins, dar sigur că a făcut ceva”, a declarat Kelemen Hunor la Digi24.