Aflat pe loc neeligibil la Cluj, Emanuel Ungureanu deschide listele USR PLUS Buzău la alegerile parlamentare

Data publicării:
emanuel ungureanu

Emanuel Ungureanu, ales deputat în Cluj, va candida pe listele USR PLUS Buzău, după ce nu a mai prins un loc eligibil pe lista filialei clujene pentru alegerile parlamentare din decembrie. Aflat în aceeași situație, senatorul Mihai Goțiu acuza lipsa unei dezbateri interne.

Alianța USR PLUS Buzău și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare și, potrivit unui comunicat de presă, le propune buzoienilor „o echipă de candidați cu experiență consistentă în domenii de activitate importante (antreprenoriat, educație, sănătate, expertiză financiară), cu reprezentativitate atât pentru mediul urban cât și pentru mediul rural, respectând egalitatea de gen și promovând tinerii în politică”.

„La invitația filialelor USR si PLUS Buzău, lista pentru Camera Deputaților este deschisă de Emanuel Ungureanu, deputat și vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. Emanuel Ungureanu este una dintre cele mai importante voci care luptă de peste 18 ani pentru un sistem sanitar curățat de corupție și incompetență”, mai arată sursa citată.

„Mă onorează încrederea și susținerea colegilor mei din Alianța USR-PLUS Buzău care mă sprijină să reprezint comunitatea buzoienilor în următorii 4 ani în Camera Deputaților. Sunt convins că voi lucra alături de colegii mei din USR-PLUS Buzău ca o echipă puternică și vom convinge buzoienii că noi înțelegem politica ca un mijloc de a rezolva problemele oamenilor și de a-i reprezenta cu cinste și demnitate. Am venit cu entuziasm și energie bună să sprijin sistemul sanitar din Buzău, să ofer soluții pentru tinerii care vor să găsească un trai decent în acest județ și să lupt împreună cu oamenii de bună credință din Buzău împotriva corupției din administrația publică locală”, a declarat Emanuel Ungureanu, potrivit comunicatului.

„La Senat lista este deschisă de Președintele PLUS Buzău, Moraru Mihai Răzvan, antreprenor de 11 ani în domeniul agricol, dezvoltând la vârsta de 28 de ani una dintre cele mai importante companii naționale în domeniu. Este promotorul agriculturii ecologice și dezvoltării durabile, reușind atragerea mai multor finanțări europene pentru investiții în județul Buzău. În același timp, a fost implicat în mai multe proiecte sociale destinate copiilor defavorizați, pentru a facilita si susține accesul acestora la sistemul educațional, primind în 2019 recunoașterea activității prin „Premiul pentru susținerea Filantropiei”, la Gala "Oameni pentru Oameni"”, se precizează în comunicat.

„În 11 ani de antreprenoriat m-am lovit de foarte multe ori de legi neadaptate nivelului de dezvoltare al societății , de vidul legislativ sau de o supralegiferare. Proiectele pe care mi le asum și pe care le voi propune în Parlament sunt axate pe axe principale : măsurile anti-sărăcie, susținerea antreprenoriatului și a IMM-urilor mici și medii, dezvoltarea agriculturii și susținerea mediului rural, educație și sprijinirea copiilor defavorizați, dezvoltarea zonei turistice a Jud. Buzău, pentru a avea obiective incluse în lista zonelor de interes național. Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată și îi asigur pe buzoieni de toată implicarea echipei USRPLUS pentru ne construi o comunitate puternică” spune Moraru Mihai Razvan.

„Decizia filialelor USR și PLUS Buzău de a-l invita pe Emanuel să deschidă lista candidaților din județ alături de Mihai Moraru, arată hotărârea noastră de a propune buzoienilor o listă credibilă care să confirme asumarea pentru o altfel de politică. Emanuel Ungureanu a fost printre cei mai activi deputați din actuala legislatură și trebuie să continue munca din Parlamentul României. În calitate de deputat a efectuat vizite neanunțate în peste 80 de spitale din țară în ultimii ani, constatând si denunțând public situatia precară a sistemului sanitar. O situație pe care o regăsim si în județul Buzău, unde avem spitale total nepregătite pentru a oferi servicii medicale de calitate sau pentru a oferi asistență medicală de calitate pentru pacienții infectați cu Sars Cov 2 sau care au alte afecțiuni”, a declarat Irinel Cârstea, președintele USR Buzău.

Lista completă propusă de USRPLUS Buzău pentru alegerile parlamentare:

Camera Deputaților:

Emanuel-Dumitru Ungureanu

Denisa Coban

Marius Suditu

Daniela Badea

Lăcrămioara Minciună

Corneliu Baldovin

Adriana Susma

Senat:

Moraru Mihai Răzvan

Liliana Serbănică

Ramona Fătu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...