Accente false

În mod normal, nu poţi compara televiziunea de astăzi cu cea din comunism. Cu toate hibele lor, posturile TV din prezent sunt preferabile celor două ore de propagandă ceauşistă la care ajunsese să se rezume televiziunea de stat la sfârşitul anilor ’80. Însă chiar dacă pare greu de crezut, există un criteriu la care televiziunea de pe vremea lui Ceauşescu stă mai bine decât urmaşa ei actuală. Iar acest criteriu e acurateţea exprimării. Pe vremuri se vorbea nesărat şi în priza permanentă a cenzurii, dar (relativ) corect. Astăzi se vorbeşte liber, variat şi fără complexe, dar de multe ori anapoda. Atunci greşeala de vorbire era rară şi în general sancţionată. În prezent, erorile de exprimare se numără cu sutele, fără alte reacţii decât monitorizările efectuate periodic de CNA, care se rezumă să constate fără să amendeze. Sigur, dacă are de ales, orice om cu discernământ şi cu exerciţiul minim al libertăţii alege televiziunea de azi. De alfel, nici nu e greu de optat între Emil Bobu şi Delia sau între „Timp al măreţelor împliniri” şi „Apropo TV” (unul dintre exemplele de longevitate şi profesionalism din breaslă).

Există explicaţii pentru acest fenomen? Fără îndoială. Astăzi avem o mulţime de posturi TV centrale şi locale, de interes general sau de nişă, de ştiri sau de sport, documentare sau muzicale. În aceste condiţii, trierea viitorilor redactori, reporteri, moderatori şi realizatori de emisiuni se face mai greu, mai cu seamă că nici oamenii care se ocupă de triere nu sunt fără cusur în ceea ce priveşte buna exprimare. Sita cernea mult mai atent în 1975 sau în 1982, fiindcă exista un singur post TV, iar asta permitea o exigenţă împinsă uneori până la pedanterie. În al doilea rând, cel care greşea atunci putea fi acuzat că-i lipsea simţul răspunderii, iar de aici până la atitudinea duşmănoasă distanţa nu era foarte mare. Astăzi nu numai că exigenţa s-a anemiat, dar în numele libertăţii se îngăduie derapaje mahalageşti, cărora nici măcar „beep”-ul nu le mai face faţă. În anii 1970, ştirea că „Tovarăşul Gheorghe Cioară s-a întors în ţară pe calea aerului” s-a soldat cu anchete interne şi concedieri masive. În zilele noastre, singurele care lipsesc deocamdată din meniul programelor TV din România sunt acuplările în direct.

Reclamele la diverse produse sunt unul dintre agenţii patogeni ai limbii române, mai ales în ceea ce priveşte accentuarea cuvintelor. De câteva luni rulează pe cel puţin cinci posturi TV o reclamă la un produs menit să regleze „tulburările de micţiune la adenomul de prostată”. Cel care dă voce reclamei spune „o cápsulă pe zi”, cu un accent pe prima silabă pe care-l recomanda doar Gramatica lui Scriban din 1939, în care se făcea apologia originii latine a limbii. De peste şapte decenii însă, de când se privilegiază etimologia franceză, accentuarea corectă este „capsúlă”, cu accent pe a doua silabă. Şi totuşi, reclama rulează nestingherit şi exercită o influenţă proastă asupra celor nesiguri pe cunoştinţe. În aceste condiţii şi având în vedere ce-i face limbii române, bărbatul care dă glas textului nu e doar în exerciţiul funcţiunii, ci şi în exerciţiul micţiunii.

Nu e singura greşeală de accentuare pe care o găseşti emisiunile TV. Cam peste tot, inclusiv la distinsul Digi 24, se aude tulburător de des „prevédere” cu accent pe a doua silabă, în loc de „prevedére”, cu accent pe a treia silabă, cum ar fi corect. Aici ignoranţa e dublată de o carenţă logică. Din ce moment ce „prevedére” e un compus al lui „vedére” şi din moment ce „vedére” are accentul pe silaba „de” (nu cunosc pe nimeni care să spună „védere”), e la mintea cocoşului – se vede treaba că nu şi a crainicului – că şi „prevedére” va avea accentul tot pe silaba „de”. Afirmaţia e valabilă şi pentru pronunţarea greşită „carácter” în locul formei corecte „caractér”, semn că plenarele CC al PCR unde se practica asiduu această schimonosire a cuvântului au lăsat urme adânci.

Nici lui „butelie” nu prea i se nimereşte accentuarea corectă la televizor. Cel puţin trei sferturi dintre vorbitori pronunţă incorect „butelíe”, cu accent pe a treia silabă, în locul formei corecte „butélie”, cu accent pe a doua. Ca nostimadă, până şi un om cu o foarte bună comandă a limbii române, cum e Ovidiu Ioaniţoaia, a comis această greşeală, deşi trebuie spus că a fost conştient de ea. Episodul s-a petrecut cu ani în urmă, când, la o ediţie inflamată din „Procesul etapei”, realizatorul emisiunii a stat la vorbă la telefon cu un şef de galerie poreclit – ei bine, da – Butelie. Dat fiind că toţi cunoscuţii i se adresau cu accent pe a treia silabă, realizatorul s-a văzut nevoit să facă la fel. Spunând „domnu’ Butelíe”, Ovidiu Ioaniţoaia va fi avut, nu încape îndoială, un mic moment de stânjeneală. Pe de altă parte, dacă ar fi spus „domnu’ Butélie”, interlocutorul ar fi crezut că era vorba de altcineva. În condiţiile date, se poate spune că realizatorul a dat dovadă de „prevedére”, mai ales că nu prea avea idee cum se prezenta şeful de galerie la capitolul „caractér”.