Unul din trei români este supraponderal, spun statisticile. Iar unul din cinci este obez. Însă, dincolo de cifrele seci, toate poveştile ascund aceeaşi dramă.
„Îmi era greu să ajung şi până la baie. Deci din bucătărie până la baie mă ţineam de pereţi ca să merg”, spune George Ioniţă.
Acum doi ani, George Ioniţă era un om cu greutate. La propriu. Avea peste 200 de kilograme şi era complet dependent de familie. Chiar şi pentru a-şi lega şireturile.
„Era un om care nu îşi vedea viitorul. Era într-un tunel. Nu mai vedea de unde poate să vină un ajutor pentru dânsul”, spune Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală cu competenţă în chirurgia laparoscopică şi chirurgia obezităţii.
Singura şansă la o viaţă normală era operaţia de micşorare a stomacului.
„Este o procedură foarte logică. Faci un stomac foarte mic şi operaţia îl forţează pe pacient să mănânce puţin, dar, prin scăderea unui hormon numit grelină, secretat de stomac, asociază lipsa senzaţiei de foame. Practic ai un om căruia nu îi e foame”, explică medicul R. Munteanu.
De atunci au trecut doi ani. Iar rezultatele se văd cu ochiul liber. Doar cureaua îi mai aminteşte lui George Ioniţă de vechea înfăţişare.
Din când în când, se strânge la masă cu familia şi se uită pe vechile fotografii. „Ca să vă faceţi o idee, circumferinţa la braţ era 76 de centimetri. Talia unui un om normal”, spune G. Ioniţă.
Să dea jos peste 100 de kilograme nu a fost deloc floare la ureche. Pentru că statul nu decontează intervenţiile gastrice, s-a împrumutat de la apropiaţi şi a vândut mare parte din agoniseala de-o viaţă. Chiar şi darurile făcute soţiei.
„(Am vândut, n.r.) Aur. Ce a fost dăruit şi făcut pentru mine, a trebuit să le vând să fac rost de bani. Şi doare şi la ora actuală şi îmi pare rău”, povesteşte omul.
Acum, George încearcă să îşi convingă familia să mănânce mai sănătos. La nici 30 de ani, fiul său, Cristi, cântăreşte 90 de kilograme.
George mai are însă un hop de trecut. Peste câteva luni trebuie să facă două noi operaţii, pentru îndepărtarea pielii în exces. Din păcate, nici aceste proceduri nu sunt acoperite de asigurare. Iar de data asta nu mai are ce să vândă.
„Asta pentru stat înseamnă înfrumuseţare. Nu se decontează. Nu sunt prinse în pachet. Ceea ce iar e strigător la cer”, spune G. Ioniţă.
Pentru cei care trec prin aceeaşi dramă, George are un singur sfat: să nu renunţe, oricât ar fi de greu. Doar aşa pot trăi o a două viaţă.