A doua viață | Medicul care a înființat primul centru de audiologie din Moldova

Data publicării:
medic

Adela are doi ani și s-a născut cu hipoacuzie bilaterală, adică nu auzea niciun sunet. După ce a stat mai multe luni pe o listă de aşteptare, la vârsta de un an trecea deja printr-o operaţie: un implant cohlear o făcea să audă pentru prima oară.

Diferențele sunt majore. Ne putem încet, încet înțelege cu ea și începem să putem comunica ca și cu orice alt copil”, povestește Bogdan Simion, tatăl Adelei.

Acum trece prin perioada de recuperare şi vine constant la medic pentru a-i fi ajustat volumul protezei. Dacă nu ar fi fost diagnosticată la timp, şansele ei de recuperare erau minime.

Doctorul Sebastian Cozma, medic primar ORL, şeful Centrului de Audiologie şi Vestibulogie din Iaşi, spune că „timpul este cheia! Momentul ideal de operaţie este vârsta de un an. Și cu cât mai devreme cu atât mai bine.”

Medicul Sebastian Cozma este cel care a înființat centrul de Audiologie şi Vestibulogie din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi. La începutul anilor 2000, doctorul Cozma a fost la un important institut medical din Franţa şi s-a specializat în audiologie. Nu a vrut să rămână acolo, deşi ar fi putut. S-a întors în țară pentru a face la Iaşi un centru la standarde europene.

M-au întrebat şi cei de acolo, din spitalul în care am fost eu, în Lyon, au spus: De ce? Eşti primul român care pleacă. Dacă plecăm toţi, aici niciodată nu va fi nimic mai bine”, spune medicul Sebastian Cozma.

A fost nevoie de patru ani ca să dezvolte Centrul de Audiologie şi Vestibulogie din Iaşi. Mulţumită lui, sute de copii şi adulţi primesc şansa la o viaţă normală în fiecare an.

Suntem singurul oraş din ţară care beneficiază de un screening universal, şi al copiilor care au risc de surditate, dar şi al celorlalţi. Ne luptăm acum pentru extinderea detecţiei surdităţii la nou-născut, în toată ţara. Încă de anul trecut ministrul Sănătăţii a făcut unele promisiuni şi ne-a declarat tot sprijinul pentru asta. Încă lucrăm, nu s-a realizat încă”, povestește medicul.

De aceea, părinți din toată țara ajung la medicul Cozma pentru a testa auzul copiilor.

Suntem din județul Vaslui. Nu există aparatură care este aici. Şi am hotărât să venim să-i facem anumite teste. În spital nu s-a făcut niciun fel de test”, spune un părinte.

E o problemă de sănătate publică! La nou-născut surditatea este cea mai frecventă patologie prezentă deja, într-o proporție de unul până la trei dintr-o mie de nou născuţi. Şi nu ştim care sunt aceia decât dacă îi testăm pe toţi. Ne luptăm acum pentru extinderea detecției surdităţii la nou-născut, în toată ţara”, spune Sebastian Cozma, medic primar ORL.

Medicul Sebastian Cozma a testat până acum auzul a peste 50 de mii de copii, iar mulţumită lui o parte dintre ei au primit şansa la o viaţă normală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...