A DOUA VIAŢĂ. Horia Simu continuă să lucreze pe teren, chiar dacă este managerul Serviciului de Ambulanţă Cluj

Data publicării:
horia simu

Horia Simu este managerul Serviciului de Ambulanţă din Cluj şi, cu toate acestea, schimbă de câte ori este nevoie munca de birou pe cea de teren.

„Nu e monotonie, nu e rutină, fiecare zi nu seamănă cu cealaltă, dar, într-adevăr, trebuie să îţi placă acest lucru”, a spus doctorul Horia Simu.

În cei 20 de ani de carieră, Horia Simu a intervenit în peste 15.000 de cazuri, cu succes de cele mai multe ori. Indiferent de caz, un medic de ambulanţă trebuie să acorde tuturor pacienţilor acelaşi sprijin.

Cine sună pe 112 sună că la un preot, au un disconfort, nu contează că este o urgenţă majoră, urgenţă minoră. Pentru persoana respectivă disconfortul acela este maxim”, a mai spus Horia Simu.

Niciun medic, oricât de bun ar fi, nu ar putea salva vieţi fără o echipă puternică.

Echipa trebuie să ţi-o faci, pentru că, fără echipă, eşti nimic. Când mergi la o urgenţă sau când mergi la un caz simplu sau când mergi într-un loc public importantă este echipa. Echipa ţi-o faci. Se zice că îi creşti după chipul şi asemănarea ta, în mare parte este adevărat, fiecare are personalitatea lui trebuie să-i închegi să faci acea echipă”, a explicat şeful Serviciului de Ambulanţă Cluj.

Dânsul se integrează foarte bine în echipaj. Dă comenzile foarte bine şi rapid. Echipajul lucrează după cum lucrează şeful de echipaj”, a spus şi Bartolomeu Ion, ambulanţier la Serviciul de Ambulanţă Cluj.

„Este un om sufletist, pune pasiune în tot ce face şi ce face, face bine. Te mobilizează, nu te panichează, nu e agitat, exact cum ar trebui să lucreze un echipaj”, a afirmat şi Iepure Victor, ambulanţier.

Munca echipajelor este o cursă contracronometru. Iar fiecare caz rămâne o experienţă de viaţă pentru fiecare membru al echipei.

Îţi vine să priveşti viaţa ca pe un bun foarte preţios pe care azi îl ai, mâine nu îl ai. Suntem deosebit de fragili, atât la boli, cât şi la incidente, accidente. Te impresionează, te duci acasă, îţi pupi copilul, te întorci”, a mărturisit medicul Horia Simu.

Deşi sistemul în care lucrează nu este perfect, deşi ar mai avea nevoie de echipaje şi de maşini, doctorul Horia Simu crede că doar oamenii foarte dedicaţi pot salva vieţi. Doar medicii care se implică pot face ca sistemul sanitar actual să ajungă la standarde internaţionale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”