8 iunie 1930. Parlamentul îl proclama rege pe Carol al II lea. Începe un deceniu care va fi marcat puternic de crize politice. România a avut peste 20 de guverne, în numai zece ani.
10 februarie 1938. Regele instituie un regim de dictatură personală. Suspendă Constituția și numește un guvern consultativ. Printre membrii săi se numără Ion Antonescu, care avea funcția de ministru al apărării.
24 februarie 1938. Noua Constituție este aprobată cu 99% din voturi, printr-un plebiscit.
(Profesorul Radu Carp, invitat în dezbaterea de la Digi24 de luni)
„Aș spune că regimul carlist este o formă de familializare a românilor cu dictaturile și tirania”, subliniază politologul Ioan Stanomir.
Dictatura se sprijinea pe câteva prevederi-cheie din noua Constituție. Regele își aroga puterea deplină în stat. „Se încep și se iau o serie de măsuri care limitează libertatea de exprimare”, explică Alexandru Florian, directorul institutului „Elie Wiesel”.
Câteva articole din Constituție erau îndreptate direct împotriva legionarilor, pe care Regele îi considera principalii inamici. Membrii Gărzii sau simpatizanții acesteia au fost arestați în număr mare și internați în lagăre de concentrare, din ordinul lui Carol al II-lea. Totul a culminat cu uciderea liderului Gărzii, Corneliu Zelea Codreanu, în noiembrie 1938.
În vara anului 1940, România a suferit grave pierderi teritoriale. Țara noastră a fost obligată să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia, Bucovina de nord și Ținutul Herței, apoi pierdea și Transilvania. În plus, statul român a cedat, în favoarea Bulgariei, sudul Dobrogei. În total, România a pierdut aproape 100.000 de km pătrați cu o populație de 6.800.000 de locuitori. „România era o țară deja îngenuncheată”, subliniază Dinu Zamfirescu, președintele Consiliului științific al IICCMER. „România nu mai este cea de la 1918, nu mai este România mare, situația politică a lui Carol a devenit extrem de șubredă”, spune Alexandru Florian.
În aceste împrejurări grave, Regele a considerat că singura salvare era generalul Ion Antonescu. „Ion Antonescu și-a întemeiat regimul pe un transfer de putere, realizat de Carol al II-lea”, explică Ioan Stanomir.
La 4 septembrie 1940, Antonescu este numit prim-ministru. A doua zi însă a cerut de la rege puteri depline, pentru conducerea statului. La 5 septembrie 1940, Carol al II-lea suspenda din nou Constituția și dizolva Parlamentul.
„În statul antonescian nu existau partide politice și nu exista niciun fel de formă de opoziție admisă”, subliniază Ioan Stanomir.
Și tot la 5 septembrie, Antonescu i-a cerut regelui Carol al II-lea să renunțe la tron și să părăsească țara. O zi mai târziu, Carol a abdicat în favoarea fiului sau, Mihai, care emite un decret prin care îi acorda puteri depline lui Antonescu în funcția de conducător al statului.
Antonescu a încercat să facă un guvern de uniune națională, dar fără succes. „Partidele, principalele partide democratice, liberalii și țărăniștii, au refuzat să participe, să fie în guvern”, spune Alexandru Florian. Din acest motiv, la 14 septembrie 1940 România este proclamată prin decret regal de către regele Mihai I Stat Național-Legionar, iar Horia Sima este numit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.
Statul național legionar a rezistat până în ianuarie 1941, din cauza neînțelegerilor dintre Antonescu și Sima. După înăbușirea rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie, Antonescu a constituit un guvern format din 25 de militari și 8 civili. Conducătorul statului a încercat să formeze un guvern de uniune națională, dar liderii PNȚ și PNL au refuzat din nou colaborarea cu un regim autoritar.
Partidele politice au rămas interzise și după Rebeliune. Articolul 2 din Decretul Regal din 14 februarie 1941 preciza: Până la o nouă guvernare, orice acţiune politică, de orice natură, este interzisă.
„Ion Antonescu a scos în afara legii unicul partid care a existat în timpul primelor luni ale domniei sale, mișcarea legionară”, a subliniat Ioan Stanomir.
Apropierea României de Germania în vara anului 1940 a determinat agravarea situației evreilor. Începând cu luna septembrie din 1940 și până la sfârșitul regimului antonescian au fost emise 90 de decrete-legi împotriva populației evreiești. „Responsabilitatea principală pentru legislația antisemită, pentru persecuție, pentru scoaterea în afara societății și pentru exterminarea a 300.000 de evrei români și ucrainieni revine regimului Antonescu”, subliniază Alexandru Florian.
1930-1940. Un deceniu de convulsii politice interne, dublate de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru România, o democrație fragilă până la sfârșitul anului 1937 și cu o economie slab dezvoltată, urma cea mai neagră perioadă din istoria sa.