22 aprilie 1990, startul Pieţei Universităţii. Protestul maraton a fost cea mai lungă demonstraţie permanentă din Europa

Protest: Haka în Parlamentul Noii Zeelande. Membrii maori întrerup votul pe un proiect de lege ce amenință drepturile indigene

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

În duminica de 22 aprilie, în Piaţa Victoriei are loc o demonstraţie a Opoziţiei.

Protestul s-ar fi numărat printre atâtea altele, fără urmări şi fără reacţii din partea Puterii, dacă o mână de temerari nu ar fi oprit în Piaţa Universităţii coloana de manifestanţi care mărşăluia dinspre Guvern.

Florian Mihalcea, Societatea Timişoara: „Am ocupat Piaţa, iar cei care erau acolo au spus: rămânem aici până când se aplică punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara”.

Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al CPUN, susține că la un moment dat, unul dintre demonstranţi a avut o idee: să întindă o sfoară de-a lungul străzii, ceea ce i-a făcut pe ceilalţi să se oprească, să umple Piața și să oprească traficul.

Asociaţia 21 decembrie, susţine Cazimir Ionescu, ceruse Guvernului un sediu. Folosea, spune fostul vicepreşedinte al CPUN, acest moment pentru a-şi susţine revendicarea: o clădire de pe strada Batiştei, care aparţinuse fostei Securităţi.

Cazimir Ionescu: „Petre, daţi-le sediu azi, că dacă nu o să le daţi în 48 de ore, sfoara asta va intra în astfalt şi în istorie şi o să vreţi să le daţi Pelişorul, dar nu o veţi mai putea scoate”.

Treptat, demonstraţia s-a organizat. Liga Studenţilor, Asociaţia 21 Decembrie, Grupul Independent pentru Democraţie, Societatea Timişoara, Asociaţia Studenţilor Medicinişti. Aveau grijă de staţiile de amplificare, stabileau ordinea vorbitorilor şi informau zecile de mii de manifestanţi asupra a ceea ce se întâmpla la demonstraţiile anticomuniste de la Timişoara, Cluj sau Iaşi.

Ana Blandiana: „Cei care au strigat <Jos Ceauşescu> au ajuns la putere sau au sprijinit Puterea, cei care au strigat <Jos Comunismul> au făcut proclamaţia de la Timişoara, au făcut Piaţa Universităţii în sprijinul Punctului 8 de la Timişoara”.

Mircea Ordean, Grupul Independent pentru Democraţie: „Totul pe fondul unei frici grozave ca să nu se întoarcă lucrurile. Uniunea Sovietică exista. Eram încrezători în mersul istoriei”.

Anca Cernea, Asociaţia Studenţilor Medicinişti: „Noi nu voiam nici un fel democrație originală, noi voiam să fim o țară normală cu libertate economică, politică, așa cum sunt țările civilizate din Vest, cum am fost și noi până când am fost rupți de asta. Deci asta era o tabără. Cealaltă tabără era legată de vechile structuri, de partid, de KGB”.

Ziarista Tia Şerbănescu îşi aminteşte o secvenţă din convorbirile cu ministrul de externe sovietic, Eduard Șevardnadze, din ianuarie 1990.

Tia Şerbănescu: „A venit cineva cu o înregistrare, un cameraman care se aflase foarte aproape de ei când ieşeau din cabinet şi discutau. În care Şervardnadze întreba: Şi partidele istorice? Există riscul să câştige? Nu o să le dăm timp, a venit răspunsul lui Ion Iliescu”.

Puterea, dominată de FSN, refuză orice discuție cu liderii demonstranţilor. Problema nu este discutată nici măcar în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, organismul legislativ al țării.

Hotărârea Guvernului de a refuza dialogul cu demonstranţii, reprezentanţii semnatarilor Proclamaţiei, scindează în continuare populaţia.

În timp ce mass media occidentale difuzau pe larg ştiri legate de Piaţa Universităţii, televiziunea naţională se limitează la câteva minute, şi acelea, acuzau protestatarii, prezentate tendenţios.

Răzvan Teodorescu: „Cred că se dădeau până la 5 minute. Nu poţi să dai mai mult de 5 minute o întâmplare din aceasta în fiecare zi”.

În urma unor eforturi insistente, la începutul lui mai, Ion Iliescu urma să se întâlnească totuşi cu reprezentanţii Pieţei.

Ion Iliescu, fost preşedinte al României: „Era firesc acest atac la adresa lui Ion Iliescu?! Când eram cunoscut ca cel mai activ opozant al lui Ceauşescu?!”.

Mihai Gheorghiu, vicepreşedintele Ligii Studenţilor: „Ion Iliescu s-a dovedit inflexibil, nu voia să stea de vorbă cu o gaşcă de golani, cum ne spunea, când avea televiziuna şi tara la picioare. Când ii se striga la mitingurile FSN: "Iliescu apare, soarele răsare, de ce ar mai fi stat de vorbă cu noi, 10.000 de oameni, 20.000 de oameni, 30-40.000 de oameni?!”.

Petre Roman: „Ne-a lipsit exerciţiul de dialog şi el era rezultatul regimului de 45 de ani”.

Definită net ca opoziție față de Ion Iliescu, Piața Universității a ridicat mari probleme și partidelor istorice. Politicienii Opoziției politice nu erau primiți în balconul vorbitorilor din Piață.

Alexandru Gussi, politolog: „O parte din energia socială, din energia civică de la începutul anilor 1990 în loc să fie canalizată în aceste partide, a fost canalizată în Piaţa Universităţii, şi din punctul de vedere al Frontului Salvării Naţionale, acesta a fost un avantaj pentru că partidele nu au devenit mai puternice. Ideea de partid îndepărta pe toată lumea”.

Lipsite de infuzia de energie a generației de mijloc care domina Piața Universității și blocate mediatic de FSN, partidele istorice sunt înfrânte catastrofal la alegeri. La scrutinul de la 20 mai, Ion Iliescu este ales președinte al României cu 85% din voturi. Liberalul Radu Câmpeanu obţine circa 10 procente, iar Ion Rațiu numai 4. În vinerea dinaintea alegerilor, principalii organizatori au anunțat că vor accepta rezultatul scrutinului, oricare ar fi el. Manifestanţii fuseseră permanent în Piaţa Universităţii vreme de 29 de zile.