În urmă cu 25 de ani, România se pregătea de primele alegeri de după prăbuşirea dictaturii comuniste. Autorităţile, dominate de FSN, promiteau că ele vor fi libere şi corecte, dar existau semnale că ţara nu se îndreaptă în direcţia unei democraţii autentice. La Bucureşti începe, în aprilie 1990, cea mai amplă manifestaţie anticomunistă din Europa Centrală şi de Est. Fenomenul "Piaţa Universităţii" se va extinde în marile oraşe şi jalonează lupta politică din România până astăzi. Au contat nu numai revendicările politice, dar şi gesturile, muzica şi atitudinea... „golanilor” din Piaţa Universităţii faţă de autorităţi, faţă de biserica ortodoxă şi faţă de instituţiile de forţă.
Piața Universității, supranumită „Kilometrul 0 al democrației", a fost, în perioada 22 aprilie - 15 iunie 1990, scena unui fenomen care a avut multe nume și nenumărate semnificații, afective și sociale. Zeci de mii de români s-au adunat, în centrul Capitalei, în cea mai importantă manifestare anticomunistă din Europa de Est, de după ridicarea Cortinei de Fier.
După 25 de ani, DAN ILIESCU, muzician, constată: „Au fost niște momente foarte puternice acolo”.
„Lumea ieșea, cu sutele de mii de oameni, să demonstreze. Să se lupte. Să facă. Piața Universității este exemplul cel mai bun. (...) Au fost factori politici - cel puțin așa cred eu - și factori economici: în toată treaba asta, „mai și cânți? De cântat ne arde nouă?!" - povestește impresarul AUREL MITRAN.
După 45 de ani de cântece patriotice, în stradă s-au compus altfel de piese. Unele cu mesaj social și politic. „Golaniada” a creat staruri, a înălțat inimi, a coagulat mulțimea. Și a scos la iveală muzica protestatară, un gen imposibil de abordat înainte de 1990.
„Erau acolo, în zilele bune, câteva mii de oameni. Era Cristi Pațurcă, era Vali Sterian, era Nicu Vladimir, țin minte. (...) Ideile erau extraordinare, erau împotriva comunismului. Era celebrul Imn al golanilor... S-a dovedit, până la urmă, că degeaba am mers luni de zile acolo, să susținem punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, ca niciun fost membru de partid să nu intre în conducere”, spune jurnalistul ALEX REVENCO.
„Cântecul social a debutat în balcon! Ăsta-i adevărul. (...) Cred că a fost un răspuns pe care-l aștepta societatea civilă din partea artiștilor. Noi n-am avut artiști cu adevărat angrenați într-un sistem politic”, spune impresarul Aurel Mitran. (...) 99,99% dintre artiștii de dinainte de 89, care, parte din ei, mai există și-acum, cântau de flori, de stele și de lalele, pentru că altfel nu se putea!”, adaugă Aurel Mitran.
Trubadurii postcomunismului românesc au fost o apariție pe cât de neașteptată, pe atât de firească.
„A fost o poveste de credibilitate. (...) Ce-a făcut ăla, ce-ai făcut în ultimii ani, ce s-a întâmplat cu ăla, care a mâncat salam cu soia? Lucrurile erau tranșante, erau albe sau negre. Atunci au apărut niște artiști care au spus: „Uite care-i treaba, ce simțiți voi simțim și noi!" (...) Au fost niște artiști care au trăit incendiar!”, spune Aurel Mitran.
Incendiar s-au și sfârșit manifestațiile din Piața Universității. Mineriadele au pus punct, în mod violent, unui capitol definitoriu pentru istoria noastră recentă.
„Eu am avut noroc, cu agitația. Când mi-au luat buletinul și au văzut că mă cheamă Iliescu, m-au lăsat în pace. (...) Acolo chiar au fost niște momente foarte tensionate, în care lumea nu prea-și dădea seama despre ce era vorba. Una, că erau obișnuiți, ca și la Revoluție, să fie chemați, să fie adunați și alții să dea în ei”, spune muzicianul DAN ILIESCU.
Unii își amintesc și astăzi săptămânile și chiar lunile din 1990, petrecute în Piața Universității. Alții regretă că spiritul acelor zile nu s-a păstrat. Piața Universității rămâne, însă, un spațiu emblematic pentru orice român care vrea să se facă auzit.
„Să știți că Kilometrul 0 tot acolo e! Tot ce se întâmplă în România pleacă din Piața Universității. Asta este agora României, până la urmă”, conchide Aurel Mitran.
Digi24 continuă campania sa de istorie recentă „1990 - Anul 0, era noastră”.