1990, anul 0. Restituirea proprietăților, făcută doar pe jumătate. Cum s-a ajuns la plângeri la CEDO și anchete DNA
În 1990, una dintre primele probleme ridicate a fost cea a restituirii caselor, terenurilor şi pădurilor preluate abuziv de comunişti în perioada 1948-1950.
În iunie 1948, 1.050 de întreprinderi industriale, bancare sau de asigurări treceau, conform Legii 119 a naţionalizării, din proprietate privată în mâna statului, ca „bun de consum al poporului”. Un an mai târziu, pe 2 martie 1949, în agricultură începe colectivizarea. Ţăranilor li s-au luat proprietăţile mai mari de 50 hectare.
Guvernul FSN şi preşedintele Ion Iliescu au avut o atitudine echivocă faţă de proprietatea privată. Restituirea a început abia în 1991 şi a fost limitată. Programul de guvernare prevedea că pădurile rămân integral la stat.
În 1991, prin emiterea legii 18, s-a reconstituit dreptul de proprietate al țăranilor români, dar numai pe suprafeţe limitate din terenurile lor, maximum 10 hectare. Acestea erau împărţite de nişte comisii, iar prevederile legii au creat abuzuri, pentru că aceste comisii împărţeau pământurile după bunul plac.
Parlamentarii PNŢ-CD, în frunte cu deputatul Vasile Lupu, s-au opus retrocedării parţiale a proprietăţii. Dar discutarea proiectului lor de lege fost amânată sistematic, inclusiv în timpul guvernării CDR.
„A fost frica de a nu reîmproprietări toată pădurea şi a reapărea apoi şi alţi moştenitori pe aceleaşi suprefeţe, a fost teama autorităţilor pentru verificarea documentelor”, spune Ştefan Niţă, director al unei companii vânzătoare de terenuri şi păduri.
Abia în 2000, proprietarilor li s-a permis să depună cereri de restituire pentru 50 de hectare de teren agricol de familie şi 30 de hectare de pădure. Legea nu obliga însă restituirea terenurilor avute iniţial, iar nemulţumirile au crescut.
În loc să clarifice situaţia, Legea 1 din 2000 a adus şi mai multe dificultăţi. În special în privinţa modului de reconstituire a fostelor proprietăţi pe aceleaşi amplasamente. Actele normative lăsau la latitudinea comisiilor din primării să hotărască ce şi unde dau.
„Faptul că nici nu a fost cadastru în România a agravat şi mai mult problema”, spune Achim Irimescu, membru în Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, fost secretar de stat MADR.
După încă doi ani, în 2002, Parlamentul votează o altă lege funciară. Iniţiată de Viorel Hrebenciuc, Legea 400 din 2002 a permis împroprietărirea rapidă a mii de oameni doar pe baza unor liste din anul 1945.
„Instanţele de judecată, consiliile locale sau comisiile de împroprietărire au ţinut cont de titluri anterioare, de la Burebista până acum. Suprafeţele ce trebuiesc retrocedate sunt mult mai mari decât ce am avut noi în 1947 în proprietate”, spune Horațiu Raicu, secretar general Agrostar.
În 2005, a urmat Legea 247. Aceasta prevedea că pădurile se restituiau integral. Se restituiau tot în întregime şi construcţiile aferente terenurilor agricole şi forestiere. Proprietarii pe ale căror terenuri se află investiţii erau despăgubiţi.
De la Legea 18 din 1991 până în 2007, au fost adoptate 11 legi și ordonanţe de urgenţă - pentru a reglementa proprietatea funciară. Birocraţia a tăiat elanul multor români de a-şi recăpăta drepturile.
„Încă sunt titluri neemise, sunt oameni care nu au primit titlurile, după 25 de ani”, spune Ruxandra Cleciu, preşedinte al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare.
Luminiţa şi George Câţu sunt într-o astfel de situaţie. Aveau de recuperat 6 hectare de teren într-o comună din judeţul Călăraşi.
„Cele 6 hectare nu ni s-au mai dat deloc, deci deloc. Erau primarii şi viceprimarii care făceau legile”, spun ei.
Ministerul de Finanţe estima că statul ar trebui să le plătească foştilor proprietari de terenuri agricole confiscate despăgubiri de aproximativ 11 miliarde de lei. Aproape 2,5 miliarde euro.
„Sunt ani de zile, ani de zile în care a fost o bălmăjeală totală în privinţa terenurilor. S-a ajuns la sute de mii de procese în justiţie vis-a-vis de această restituire”, spune Theodor Stolojan, fost prim-ministru al României.
„Legile în sine au lăsat multe portițe juridice care puteau fi exploatate şi se poate ca toate acestea să fi fost lăsate intenţionat în lege”, spune și Dr. Radu Zilişteanu, profesor de economie.
Problema rămâne sensibilă şi în privinţa „caselor naţionalizate”. Mai exact, a retrocedării locuinţelor preluate abuziv în perioada comunistă. În 1990, între două şi trei milioane de români erau chiriaşi în imobilele naţionalizate.
Nenumăratele decizii pronunţate de CEDO au obligat statul să acorde despăgubiri uriaşe. Parlamentul încearcă să rezolve situaţia prin Legea 10 din 2001.
„Invocarea bunei credinţe te exonerează de unele pedepse, dar lucrurile s-au complicat în justiţie, au fost soluţii diferite”, spune Dr. Radu Zilişteanu, profesor de economie.
În aprilie 2005, se înfinţează, în subordinea prim-ministrului, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Aceasta se ocupa de finalizarea operaţiunilor de retrocedare a imobilelor, terenurilor agricole şi forestiere confiscate în timpul regimului comunist sau de despăgubirea foştilor proprietari.
În 2012, un audit al Ministerului de Finanţe constata nereguli grave. Mai puţin de un sfert dintre cei care au cerut restituirea fostelor proprietăţi şi-au primit drepturile.
În aprilie 2012, Guvernul Ungureanu a propus eliminarea restituirii în natură şi limitarea la 15% a despăgubirilor.
Executivul condus de Victor Ponta a venit cu o nouă abordare. Acolo unde restituirea în natură a proprietăţilor nu este posibilă, despăgubirile vor fi plătite într-o perioadă de şapte ani. Suma totală se ridică la 8 miliarde de euro.
Multe anchete ale DNA demonstrează că statutul neclar al proprietăților a generat adevărate rețele de speculă cu imobile și terenuri. Iar rădăcina problemei stă în decizia autorităților din 1990 de a temporiza garantarea proprietății private și, deci, restituirile.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
