Medic român, pionier al chirurgiei oncologice urologice robotice în Israel, se alătură echipei PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL

Data actualizării: Data publicării:
111Main photo (1) Articol susținut de Regina Maria

După 30 de ani de activitate în Israel, țara cu unul dintre cele mai avansate sisteme medicale din lume, unde a devenit pionier al chirurgiei urologice oncologice laparscopice și robotice, Dr. Andrei Nadu, medic de origine română, se alătură echipei PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.

În ultimii ani am avut niște colaborări minunate cu urologia din România, în special în cadrul academic, ca visiting professor invitat la evenimente științifice locale. În paralel, am avut ocazia să lucrez și cu urologi tineri români care au venit la mine, în fellowships, lucru care m-a bucurat foarte tare. Am început să vin mai des, să observ ce se întâmplă în țară și am descoperit o atmosferă foarte frumoasă. Există din ce în ce mai mult interes pentru acest tip de chirurgie, chirurgia urologică laparoscopică și robotică, pe care eu o practic din 2001 în Israel și care acolo a devenit rutină. România este în plin proces de dezvoltare și am vrut să mă alătur progresului. De asemenea, simt că am și o datorie față de țara mea. Educația pe care am primit-o aici m-a ajutat să ajung unde am ajuns în Israel și vreau să-mi arăt recunoștința. În plus, mă simt foarte bine aici, mă simt acasă.”, a mărturisit Dr. Andrei Nadu, medic urolog, PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.

Suntem încântați și onorați să-l primim pe Dr. Andrei Nadu în echipa PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL. Expertiza și experiența sa, consistența medicală și academică completează în mod fericit performanțele spitalului nostru, atât pentru noi, ca echipă medicală, cât și pentru pacienții care se confruntă cu patologii urologice oncologice. Este reconfortant gândul că aceștia au acces la încă un specialist la care să apeleze în situații medicale delicate, pentru care, de multe ori singurele opțiuni erau în afara României și, odată aflați sub observația lui, să aibă șanse suplimentare de vindecare sau ameliorare a suferinței. În plus, Dr. Andrei Nadu va coordona în spitalul nostru un program de instruire în chirurgia urologică oncologică prin abord laparoscopic și asistat robotic, împărtășind din experiența sa meritorie și contribuind major la formarea profesională a colegilor noștri.”, a declarat Prof. Dr. Cătălin Copăescu, Director Medical PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.

În 1987, pe când se afla în anul 3 de facultate la UMF Carol Davila, medicul s-a stabilit împreună cu familia în Israel, unde a fost nevoit să pornească de la 0 atât cu studiile, cât și cu viața de zi cu zi. În urma unui examen de echivalare, și în ciuda obstacolelor pe care le-a întâmpinat ca proaspăt emigrant a fost acceptat la Sackler School of Medicine, din cadrul Universității din Tel Aviv.

Obstacolele inerente ale emigrării, un restart total al vieții într-o țară străină, cad pe tine din toate direcțiile: cultural, social, limbă, finanțe, climă, atmosferă. Dar, când ai 22 de ani și ești înarmat cu dorința arzătoare de a învăța, progresa, egala și depăși pe cei din jur, nu există impedimente peste care să nu poți trece. În viață, dar și în carieră, cu cât îți setezi mai multe obiective cât mai înalte, cu atât ești mai stimulat.”, a declarat Dr. Nadu.

După absolvirea Facultății de Medicină, Dr. Andrei Nadu a urmat specializarea în chirurgia urologică și, ulterior, un fellowship în Paris de supraspecializare în chirurgia urologică oncologică laparoscopică. La începutul anilor 2000, a devenit pionier în acest tip de chirurgie în Israel: în 2001 a efectuat primele operații de nefrectomie parțială laparoscopică și de prostatectomie laparoscopică. Un deceniu mai târziu, în 2010, a continuat pionieratul și a efectuat, în premieră în Israel, aceste două intervenții cu ajutorul chirurgiei robotice.

Am fost interesat dintotdeauna de ce urmează să se întâmple, m-am uitat spre viitor să văd care sunt noile tehnici și cum pot să mă adaptez, să le integrez în felul în care abordez chirurgia. Am ales să fac supraspecializarea în Franța, pe un subiect de nișă, ceva ce nu exista până în acel moment – urologia laparaoscopică. În 2001, am participat la o conferință unde am prezentat 10 cazuri de nefrectomie parțială laparoscopică, la care acum ne uităm ca la ceva cotidian, și mai că s-au ridicat să mă dea afară – atât de controversată era intervenția în vremea aceea. Zece ani mai tarziu a apărut chirurgia robotică, care treptat o va înlocui pe cea laparoscopică. Concluzia este că medicina evoluează rapid și cu ea trebuie să ne adaptăm și noi constant. Astfel, m-am concentrat întotdeauna pe procesul de descoperire și învățare a celor mai noi modalități profesionale care să vină în sprijinul pacienților mei.”, a declarat medicul.

Dr. Andrei Nadu profesează și acum în cea mai mare secție de Urologie din Israel, la Spitalul Rabin Medical Center, unul dintre cele mai mari spitale din țară, spital terțiar de referință. Pacienții tratați de Dr. Nadu prezintă afecțiuni oncologice urologice, precum cancer renal, cancer de prostată, cancerul urteral, cancer de vezică. De-a lungul carierei, medicul a performat peste 900 de intervenții de chirurgie robotică oncologică.

La PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL am găsit exact ce căutam, un standard medical ridicat, cu protocoale internaționale implementate, echipe medicale complexe, conducere dedicată și energia necesară pentru o îngrijire a pacientului la standarde înalte. Chirurgia este o artă în care nu poți ajunge la perfecțiune, din păcate. Vor exista totdeauna riscuri si complicații care desigur scad ca incidență cu cât expertiza chirigicală crește, dar niciodată, nicăieri în lume și în mâinile nimănui nu va fi zero. Apariția unei complicații este momentul când este testat sistemul și devine foarte important ce infrastructură, ce pregătire are spitalul. În PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL, am găsit tehnologie de ultimă generație cu care am fost obișnuit în Israel. Mai mult, am descoperit lucruri care sunt peste ce am experimentat în spitale de acolo. Totodată, am observat că se pune un accent foarte puternic pe diagnosticarea și tratamentul pacienților în echipe multidisciplinare. Medicina nu mai este un one man show, ci suntem în punctul în care progresul real poate fi atins doar în echipă, cu ajutorul colaborării tuturor specialiștilor implicați în procesul de vindecare. Este un punct forte și sunt încântat să-l regăsesc în centrul activității PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.” a completat Dr. Andrei Nadu.

În ultimii 20 de ani chirurgia laparoscopică și robotică a devenit standard of care în chirurgia urologică, mai ales pentru nefrectomii și nefrectomii parțiale, iar robotica devine din ce în ce mai frecvent folosită datorită faptului că anulează dificultățile aduse de curba de învățare în chirurgia laparoscopică.

Chirurgia robotică, prin sistemul chirurgical da Vinci Xi, oferă vedere tridimensioală reală, o disecție foarte precisă, efectuată cu ajutorul unor instrumente mai performante, ergonomie și un nivel de confort mai ridicat pentru chirurgi. De asemenea, procesul învățării procedurii de către membrii echipei se petrece într-un timp relativ mai scurt, comparativ cu operatia laparoscopică. Totodată, acest tip de chirurgie asigură recuperarea rapidă a pacientului, cu spitalizare de scurtă durată și reluarea imediată a activității.

Educația medicală este un pilon principal în viziunea doctorului Nadu, care a fondat școala de laparoscopie urologică în anii 2000 la Sheba Medical Center, în Israel. Este important ca generațiile următoare să poată învăța care sunt cele mai noi tehnici pe care le pot folosi pentru a lucra cât mai eficient și pentru a putea sprijini cât mai mult pacienții care ajung în cabinetele lor.

Aici este un centru de învățare cum nu am mai văzut – mă refer la Surgical Training Institute de la PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL. Are toate facilitățile necesare integrării unui program de instruire în chirurgie urologică laparoscopică și robotică. Trebuie doar să deschidem un nou domeniu. În plus, am observat că există și un interes puternic pentru acest tip de chirurgie.”, a spus Dr. Andrei Nadu.

Pacienții pot solicita consultații la Dr. Andrei Nadu începând cu data de 23 aprilie 2021, în PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.

Despre Ponderas Academic Hospital, parte a rețelei de sănătate REGINA MARIA

Ponderas Academic Hospital este singurul spital privat din România cu 8 acreditări internaționale care pune la dispoziție servicii medicale complete, integrate (spital, policlinică, imagistică) și acoperă toate specialitățile medicale și chirurgicale. Ponderas are o capacitate de 250 de paturi, 50 de cabinete medicale, 12 săli de operație, laborator de imagistica si analize precum și un centru de training dedicat pentru instruirea medicilor în proceduri laparoscopice, robotice și endoscopice. Echipa medicală este formată din 700 de doctori și asistenți, care tratează peste 300.000 de pacienți pe an și care, au realizat peste 40.000 de intervenții chirurgicale minim invazive, peste 1.200 intervenții robotice și aproape 10.000 de intervenții bariatrice.

Despre Rețeaua de sănătate REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este liderul serviciilor medicale private din România.

Recunoscută pentru calitatea serviciilor medicale, REGINA MARIA este singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 13 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 30 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în 20 de județe și acoperire națională prin intermediul celor peste 310 clinici partenere. Compania reunește aproape 7.000 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 4.5 milioane de pacienți.

Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu 25 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 640.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit peste 130 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

În timpul pandemiei COVID-19, REGINA MARIA a implicat în testare 8 laboratoare de biologie moleculară din Rețea, atingând o capacitate de prelucrare de 3800 teste RT-PCR/zi și procesând până acum peste 450.000 de teste la nivel național.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”