Armata bizantină a suferit o înfrângere categorică în fața forțelor turcești în bătălia de la Manzikert, o localitate din estul Anatoliei. Împăratul bizantin a fost prins de turci. A fost una dintre cele mai importante bătălii din istorie. După această înfrângere, bizantinii au pierdut autoritatea asupra Armeniei și Anatoliei. Turcii le-au luat locul. A urmat o mare migrație turcească în Anatolia, care a dus la turcificarea regiunii. Imperiul Bizantin a fost cuprins de 30 de ani de lupte interne, după umilința de la Manzikert.
1789 - LISTĂ CU DREPTURI
Acum 234 de ani, în timpul Revoluției Franceze, Adunarea Națională de la Paris a adoptat "Declarația drepturilor omului și cetățeanului". Documentul a schimbat lumea. Declarația include un preambul și 17 articole, în care sunt enunțate principii ale Revoluției Franceze. În art. 1 scrie că "Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi". Când a fost scrisă, declarația nu reflecta realitatea din Franța sau din restul Occidentului. Dar, cu timpul, textul a devenit fundamental pentru democrațiile moderne.
1978 - PAPA ZÂMBITOR
Cardinalul italian Albino Luciani a fost ales acum 45 de ani drept Papă. A fost primul pontif din istoria lungă a Bisericii Catolice care și-a ales două nume: Ioan Paul. A zis că a făcut asta în onoarea predecesorilor săi, care l-au numit episcop, respectiv cardinal. Atitudinea sa față de oameni i-a adus porecla "papa zâmbitor". Ioan Paul I a murit la doar 33 de zile după alegerea lui ca Papă. Moartea a provocat multe teorii ale conspirației. Succesorul său a fost polonezul Papa Ioan Paul al II-lea.