1957 - PACE PRIN PROSPERITATE
Reprezentanți a șase țări - Germania de Vest, Belgia, Italia, Franța, Olanda și Luxemburg - au semnat la Roma tratatul fondator al Comunității Economice Europene.
Scopul noii organizații era integrarea economică a țărilor membre, pentru menținerea păcii pe continent. Această apropiere economică a dus la actuala piață unică din UE.
După tratatul de la Maastricht, CEE a devenit unul dintre cei trei piloni ai Uniunii Europene. Organizația a dispărut definitiv prin tratatul de la Lisabona din 2009.
1807 - PRIMA CALE FERATĂ PENTRU PASAGERI
O cale ferată industrială, aflată pe malul canalului Bristol din Marea Britanie, începe să transporte pasageri plătitori de bilet. Era prima cale ferată din lume pentru călători.
Încă nu putem să vorbim de tren. Primele vagoane erau trase de cai și arătau mai mult a diligențe cu altfel de roți. Acest mijloc de transport a fost popular 20 de ani.
Dar un drum construit lângă linie, în 1826, a furat călătorii. Serviciul de pasageri a fost reluat în 1842, iar în 1877 au fost aduse trenuri cu aburi. Linia s-a închis de tot în 1960.
421 - ORAȘUL DIN LAGUNĂ
O biserică ridicată pe o insulă numită Rialto, aflată în mijlocul unui râu din nordul Italiei, era sfințită. Acest moment este considerat momentul fondării Veneției.
La Roma încă era un împărat, dar puterea lui scădea. Se crede că primii locuitori al Veneției erau refugiați din orașele romane aflate în apropiere, fugăriți de invadatori.
Veneția a crescut în jurul bisericii San Giacomo di Rialto. Orașul este considerat unul dintre cele mai frumoase din lume și este o mare destinație turistică în Italia.
Editor : B.C.