Ucraina și-a crescut rezervele valutare cu sprijinul ajutoarelor occidentale. În 2024, stimulentele financiare externe au fost amânate
Rezervele valutare ale Ucrainei au crescut cu 42% pe parcursul anului trecut, graţie unui sprijin financiar extern "fără precedent", ajungând la un nivel de 40,5 miliarde de dolari la data de 1 ianuarie 2024, a anunţat vineri Banca Naţională a Ucrainei, transmite Agerpres.
Ucraina cheltuie cea mai mare parte a veniturilor bugetare pe finanţarea armatei şi apărării. Ajutorul financiar occidental este vital pentru ca guvernul ucrainean să poată continua să îşi finanţeze cheltuielile sociale şi umanitare precum şi să plătească pensiile şi salariile în sectorul public.
"Anul trecut, Ucraina a primit un sprijin financiar global fără precedent. Aproximativ 42,7 miliarde de dolari au intrat în conturile guvernului de la Banca Naţională a Ucrainei", a informat banca într-un comunicat de presă.
Datele oficiale arată că de la începutul războiului şi până în prezent Ucraina a primit ajutoare financiare în valoare de peste 73,5 miliarde de dolari.
Banca Naţională a Ucrainei a precizat că, în 2023, Uniunea Europeană a fost cel mai important susţinător financiar al Ucrainei, în condiţiile în care i-a transferat aproximativ 19,7 miliarde de dolari. Însă pe măsură ce războiul se prelungeşte, noi pachete de ajutoare pentru Kiev, cu o valoare totală de peste 110 miliarde de dolari, au fost amânate în 2024.