Tricourile cu Trump sunt la mare căutare după tentativa de asasinat. Vânzările au explodat
Tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump a întărit cultul personalității fostului președinte american. Vânzările de tricouri, pe care figura lui Trump apare alături de mesaje precum „Rănit, dar nu răpus”, „Nu mă predau” sau „Legendele nu mor niciodată”, au explodat în mediul online.
Tentativa de asasinat asupra fostului președinte american, Donald Trump, aflat în cursa prezidențială pentru un nou mandat, i-a sporit faima candidatului republican. La câteva ore după atac, micii întreprinzători au speculat momentul și au creat produse personalizate cu omul de afaceri în vârstă de 78 de ani
Dintre toate creațiile cu Trump, cel mai bine s-au vândut tricourile inscripţionate cu mesaje motivaționale, puse alături de chipul fostului președinte. Prețurile sunt cuprinse între 9 şi 40 de dolari, relatează Reuters.
„Vânzările mi-au depăşit aşteptările. Am pus tricourile online imediat ce am văzut ştirile despre asasinat. Deşi nici măcar nu le imprimasem încă, în trei ore am avut peste 2.000 de comenzi. Este incredibil cât de mulți fani are Trump”, a declarat un comerciant.
Popularitatea lui Trump este în creștere după tentativa eșuată de lichidare. Analiștii previzionează că discursul candidatului republican se va mula pe acest eveniment la următoarele mitinguri cu electoratul.