SUA și Coreea de Sud întăresc cooperarea militară. Americanii vor furniza elicoptere de atac aliatului din Asia
Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii (SUA) a aprobat luni vânzarea de elicoptere Apache, echipamente conexe și rachete, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, către Coreea de Sud.
„Vânzarea propusă va îmbunătăți capacitatea Republicii Coreea de a face față amenințărilor actuale și viitoare prin furnizarea unei forțe credibile capabile să descurajeze adversarii și să participe la operațiuni regionale”, a declarat Agenția americană de cooperare pentru apărare (DSCA) într-un comunicat.
Tranzacţia, în beneficiul producătorilor americani Boeing şi Lockheed Martin, va “consolida securitatea unui aliat major care este o forţă pentru stabilitatea politică şi progresul economic în regiune”, transmite Voa News.
După aprobarea Departamentului de Stat, DSCA a trimis, aşa cum prevede legea, o notificare Congresului, care trebuie să-și dea acordul.
Anunțul vine în prima zi a exerciţiilor militare anuale pe care Statele Unite şi Coreea de Sud le desfăşoară în comun. Anul acesta, exercițiile vizează limitarea ameninţării nucleare din partea Coreei de Nord. Aproximativ 19.000 de militari sud-coreeni participă la exercițiile Ulchi Freedom Shield, programate să dureze până pe 29 august, potrivit Reuters.
Vestea despre vânzare a venit, de asemenea, pe fondul tensiunilor din regiune legate de capacitatea nucleară în creștere a Coreei de Nord.
„Așa cum s-a văzut în Ucraina și în conflictele din Orientul Mijlociu, războiul poate izbucni oricând”, a spus președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, explicând de ce aceste exerciții sunt necesare. Liderul sud-coreean a descris Coreea de Nord drept „cea mai nesăbuită și irațională țară din lume.”
Washingtonul este principalul aliat de securitate al Seulului, iar aproximativ 28.500 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Coreea de Sud.