SUA interzice vizele pentru producătorii de programe spion. Lista neagră vizează inclusiv hackerii
Statele Unite nu vor mai acorda vize companiilor și persoanelor implicate în acțiuni de spionaj, sabotaj și hacking. SUA vrea să limiteze abuzurile comise de terți asupra societății civile din țările de care aparțin.
Statele Unite plasează pe lista neagră companiile și persoanele implicate în comercializarea de programe spion. Interdicția vizează inclusiv pe cei acuzați de sabotaj și hacking.
„Călătoria în Statele Unite este un element important pentru cei care sunt implicați în sectorul tehnologic. Vrem să ne asigurăm că există responsabilitate și transparență atunci când anumite programe de supraveghere sunt tranzacționate. Acesta este un semnal important pe care îl trimitem, nu doar celor care folosesc greșit astfel de programe, ci și celor care sunt implicați în a permite utilizarea abuzivă cu scopul represiunii sociale în țările de origine”, a declarat pentru Financial Times un înalt oficial american, familiarizat cu problema.
Până în martie 2023, s-a constatat că cel puțin 50 de angajați guvernamentali din străinătate au fost supravegheați prin intermediul programelor spion, ceea ce a stârnit îngrijorări din partea CIA. Guvernul american a precizat că programele care pot ocoli criptarea pe smartphone-uri pentru a reda conținutul de la distanță sunt o amenințare la adresa securității naționale.
Administrația Biden a luat poziție împotriva companiilor spyware, însă multe dintre acestea își au sediul în Israel, un aliat apropiat Washingtonului. Israelul își reglementează singur vânzarea către parteneri, fără interferențe din partea oficialilor americani. Programul Pegasus, cel mai cunoscut produs israelian, a fost folosit la spionarea angajaților din Organizația pentru drepturile omului dar și a unor renumiți disidenți, precum jurnalistul Daoud Kuttab.