Statele Unite impun un nou pachet de sancțiuni aliaților Moscovei. Peste 300 de entități comerciale sunt afectate

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
sua rusia sanctiuni
sursa: shutterstock.com/

SUA au impus vineri sancţiuni împotriva a încă 400 de entităţi comerciale pentru susţinerea efortului de război rus în Ucraina, a anunţat Departamentul de Stat, inclusiv firme chineze despre care oficiali americani cred că ajută Moscova să ocolească sancţiunile occidentale, relatează Agerpres.

Washingtonul a avertizat în mod repetat Beijingul pentru sprijinul său pentru industria rusă de apărare şi a instituit deja sute de sancţiuni menite să restricţioneze capacitatea Moscovei de a exploata anumite tehnologii în scopuri militare.

Sancţiunile de vineri includ măsuri împotriva unor companii din China implicate în exportul de maşini unelte şi microelectronice în Rusia, potrivit comunicatului Departamentului de Stat referitor la sancţiunile împotriva a 190 de entităţi. Departamentul Trezoreriei a impus restul de sancţiuni, a declarat un oficial citat de Reuters.

Sancţiunile Departamentului de Stat au drept scop sufocarea sectorului energetic rus şi vizează, de asemenea companii din Turcia, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi economii din Asia centrală despre care americanii susțin că ajută Rusia să evite sancţiunile.