Statele Unite anulează ajutorul transmis Georgiei. Tbilisi pierde peste 90 de milioane de dolari din cauza unei legi controversate

Alexandru Gologan Data publicării:
blinken sua
sursa: profimediaimages.ro/

Statele Unite și-au retras ajutorul dedicat consolidării instituțiilor din Georgia, după ce autoritățile de la Tbilisi au adoptat în urmă cu trei luni o lege controversată, care permite reprimarea opozanților politici.

Legea adoptată este de inspirație rusească și obligă firmele georgiene să declare dacă primesc finanțare din străinătate. Criticii spun că această normă acordă puteri statului în monitorizarea activităților considerate suspecte ale anumitor entități și ostracizarea acestora pe baza unor criterii discreționare.

Concret, organizațiile neguvernamentale și instituțiile de media ale căror finanțări din surse externe depășesc 20% vor fi supuse unui control riguros din partea autorităților georgiene și vor fi înregistrate ca agenturi.

În acest context, Statele Unite, princpialul aliat al țării din Caucaz, a decis eliminarea unui ajutor în valoare de peste 95 milioane de dolari, prin care sprijinea dezvoltarea statului.

„Acţiunile antidemocratice ale guvernului georgian şi afirmaţiile sale false sunt incompatibile cu regulile de aderare la UE şi NATO. Asistența financiară acordată va fi sistată", a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken.

Statele Unite și Georgia aveau programate desfășurarea unor exerciții militare comune la sfârșitul lunii iulie, dar și acestea au fost anulate din cauza legislației problematice promovate de Tbilisi, relatează Reuters.