Redresarea economică a Chinei rămâne o provocare. Criza imobiliară și consumul slab afectează perspectivele pozitive
Declinul pieței imobiliare și consumul slab au continuat să afecteze a doua cea mai mare economie a lumii în luna iulie. China traversează o redresare dezechilibrată: exporturile sunt motorul dezvoltării, însă cererea internă rămâne slabă, iar barierele comerciale și creșterea economică de 4,7% în al doilea trimestru alimentează îngrijorările pieței privind viitorul economic al țării.
Rata șomajului a crescut pentru prima dată din luna februarie la 5,2%, comparativ cu 5% în iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului de Statistică, Liu Aihua, creșterea de 0,2 puncte procentuale față de luna precedentă este justificată de sezonul de absolvire, arată Independent.
Producția industrială a crescut, de asemenea, mai lent decât luna precedentă, înregistrând o creștere anuală de 5,1% în iulie, comparativ cu o creștere de 5,3% în luna precedentă, conform datelor publicate joi de Biroul Național de Statistică. Vânzările cu amănuntul, un indicator esențial al consumului, s-au majorat ușor, peste așteptările analiștilor, înregistrând o creștere anuală de 2,7% în iulie, comparativ cu 2% în luna iunie.
Purtătorul de cuvânt al Biroului de Statistică a transmis că redresarea consumului va fi consolidată în viitor, datorită politicilor guvernamentale anunțate recent, menite să stimuleze cheltuielile consumatorilor.
Consumul a contribuit cu aproximativ 60% la creșterea economică a Chinei în prima jumătate a anului și se așteaptă să joace un rol și mai important în viitor. Exporturile, în mod tradițional cel mai puternic motor al creșterii economice a țării, sunt afectate de tensiunile cu geopolitice cu Statele Unite și de dorința anumitor țări occidentale de a-și reduce dependența față de China.
Investițiile în imobiliare, un factor major de frânare pentru economie în contextul crizei, au scăzut cu 10,2% anual în primele șapte luni ale anului. Decizia autorităților de reglementare de a lua măsuri împotriva împrumuturilor excesive ale dezvoltatorilor a declanșat o reacție în lanț, care a redus vânzările și prețurile locuințelor și a afectat multe alte sectoare ale economiei, precum construcțiile.