Cum va arăta bugetul Rusiei pe anul viitor. Kremlinul majorează cheltuielile militare cu 25%

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
rusia capital ruble
Sursa: gettyimages.com/

Guvernul rus a desemnat marţi cheltuielile pentru apărare şi securitate naţională drept una dintre priorităţile bugetului de stat pentru 2025, după aproape trei ani de război în Ucraina.

Conform proiectului de buget, Rusia îşi va creşte cheltuielile militare cu aproximativ 25% anul viitor, până la 13,2 trilioane de ruble, echivalentul a circa 142 miliarde de euro, relatează Bloomberg.

„Mai întâi este protecţia socială a cetăţenilor, iar apoi acoperirea financiară a cheltuielilor de apărare şi securitate", a declarat ministrul de finanţe Anton Siluanov, în cadrul unei reuniuni a cabinetului de miniştri de la Moscova.

Bugetul pe anul viitor nu exclude finanțarea operațiunilor militare în Ucraina. Inclusiv familiile combatanţilor vor primi asistenţa financiară din partea statului. Pe lângă fondurile alocate pentru achiziția de echipamente, întreprinderile industriale cu profil militar vor fi sprijinite pentru asigurarea unui flux continuu de muniții și arme.

Premierul Mihail Mişustin a estimat deficitul la 0,5% din produsul intern brut (PIB) într-un buget care urmează să fie prezentat Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) înainte de 1 octombrie.

Majorarea costurilor militare va reprezenta 40% din cheltuielile bugetare totale ale Rusiei şi va depăşi cumulat banii alocaţi pentru educaţie, sănătate, economie şi asistență socială. Drept urmare, cheltuielile pentru apărare vor reprezenta 6,2 % din PIB, similar ultimilor ani din perioada Uniunii Sovietice.

Experții preconizează că pe măsură ce luptele se vor diminua, Rusia şi-ar putea reduce cheltuielile pentru apărare, ca pondere în PIB, în 2026 şi 2027, atunci când acest război s-ar putea încheia. Președintele rus Vladimir Putin nu vrea să audă de negocieri până când trupele ucrainene nu vor fi alungate din regiunea Kursk, parte integrantă a țării pe care o conduce.