Consiliul Europei aprobă confiscarea activelor deținute de Crima Organizată
Consiliul Europei(CE) a adoptat astăzi o lege care stabilește norme minime la nivelul Uniunii Europene prin care urmărirea, identificarea, înghețarea, confiscarea și gestionarea bunurilor obținute din afaceri ilicite să fie posibilă. Măsura urmărește să contracareze activitățile desfășurate de crima organizată.
Noua directivă va echipa mai bine statele membre în lupta lor împotriva crimei organizate și de asemenea, va obliga țările UE să se asigure că autoritățile dispun de resursele necesare pentru a pune în aplicare măsurile. Regulile se vor aplica și în cazul încălcării pachetelor de sancțiuni internaționale adoptate de comun acord la nivelul uniunii.
Pachetul legislativ va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al UE. Statele membre vor avea la dispoziție 30 de luni pentru a încorpora prevederile directivei în legislația lor națională, arată CE.
Confiscarea activelor crimei organizate devine normă
Statele membre trebuie să permită înghețarea proprietăților și în cazul unei condamnări definitive, confiscarea instrumentelor și a veniturilor rezultate dintr-o infracțiune. În plus, confiscarea bunurilor se va realiza la o valoare similară veniturilor obținute din activități ilegale.
În cazul în care bunurile infracționale sunt transferate unui terț, trebuie să fie posibilă confiscarea acestora, de asemenea, dacă terțul știa sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului sau achiziției era evitarea confiscării.
Noile reguli vor permite, de asemenea, statelor membre să pună sechestru pe locuințe, dacă o astfel de proprietate a fost folosită de organizațiile infracționale la desfășurarea activității.
Potrivit datelor Europol, grupările interlope acumulează venituri estimate la cel puțin 139 de miliarde de euro în fiecare an.