Consiliul European aprobă regulamentul îndeplinirii obiectivului zero emisii în industrie

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
zero emisii ue
sursa: gettyimages.com/

Consiliul European a aprobat adoptarea finală a regulamentului privind îndeplinirea obiectivului zero emisii nete în industrie (NZIA), potrivit unui comunicat emis de instituție.

Pentru ca Uniunea Europeană să devină lider în sectorul tehnologiilor curate, NZIA stabileşte criterii specifice în sectoarele strategice ale industriei. Astfel, până în 2030, nivelul de CO2 din Europa trebuie redus prin implementarea surselor de energie regenerabilă într-o proporție de 40% și prin limitarea importurilor de combustibili fosili.

„Regulamentul net-zero al industriei este una dintre pietrele de temelie ale unei noi politici industriale. Acest act juridic va ajuta Europa să conducă cursa globală pentru tehnologii verzi și să ne asigurăm contribuția în lupta contra schimbărilor climatice” a declarat Jo Brouns, ministrul Flandrei pentru Economie, Inovare, Muncă, Economie Socială și Agricultură.

Noul regulament îmbunătăţeşte condiţiile pentru investiţiile în tehnologii care contribuie la obiectivul zero emisii nete prin simplificarea şi accelerarea procedurilor de autorizare, reducerea sarcinii administrative şi facilitarea accesului la pieţe. Autorităţile publice vor trebui să ia în considerare durabilitatea, rezilienţa, securitatea cibernetică şi alte criterii calitative în procedurile de achiziţii pentru tehnologii curate şi în licitaţiile pentru implementarea energiei din surse regenerabile.