An electoral: Finanțări fără număr de la stat pentru autoritățile locale. Dobânzi legate de ROBOR
Unităţile administrativ-teritoriale, cu excepția municipiilor reședință de județ și a sectoarelor Municipiului București, pot solicita, inclusiv pentru instituţiile publice finanţate integral din bugetul local, și pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, o serie de împrumuturi pentru proiecte nefinalizate sau nefuncționale în prezent.
Conform unei ordonanțe de urgență de pe agenda de azi a ședinței Guvernului, creditele se pot solicita de la Ministerul Finanţelor, până cel târziu la data de 30 septembrie 2024, în limita sumei de un miliard de lei, pentru mai multe "obiective"
Unul ar fi asigurarea finanțării cheltuielilor neeligibile, în vederea realizării/finalizării proiectelor nefinalizate/nefuncționale derulate în cadrul programelor operaționale finanțate din fonduri europene în perioada de programare 2014 – 2020.
Al doilea, asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale după caz, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate respectivelor proiecte.
Al treilea, asigurarea sumelor necesare implementării proiectelor finanțate prin PNRR, aflate în sarcina bugetului local, evidențiate distinct în fiecare contract.
Împrumuturile se acordă în următoarele condiții. Dobânda e ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja este de un punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani, și de 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani, inclusiv.
Perioada de rambursare este de la 1 la 5 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral.
Valoarea maximă ce poate fi autorizată pentru o unitate administrativ-teritorială este nelimitată pentru comune și pentru orașe. Municipiile au limită de 10 milioane de lei, iar împrumuturile la nivel de județ plafonul este de 25 milioane lei.
Termenul-limită de depunere la direcțiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice a documentelor care vor fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 30 septembrie 2024.
Rambursarea împrumuturilor se efectuează în tranşe trimestriale egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora, iar cu sumele rambursate se reîntregesc veniturile din privatizare. Dobânda aferentă reprezintă un venit al bugetului Trezoreriei Statului, care se calculează lunar prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului, începând cu luna acordării împrumutului, şi se plăteşte trimestrial, în suma cumulată până la zi.