Aderarea României la OECD depinde de un studiu economic. Dosarul de admitere cuprinde progresele înregistrate din ultimii doi ani

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
aderare oecd
sursa: profimediaimages.ro/

România a fost invitată să participe la cea de-a 1423-a reuniune a Comitetului pentru Evaluare Economică şi Dezvoltare privind Studiul economic al României 2024, care s-a desfăşurat, în format hibrid, la Paris, delegaţia ţării noastre fiind condusă de secretarul general al Guvernului Mircea Abrudean, precizează un comunicat al Guvernului transmis miercuri de Agerpres.

România a devenit stat candidat la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în ianuarie 2022. În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului de evaluare, care constă în transmiterea de informaţii suplimentare, organizarea de misiuni tematice şi susţinerea de prezentări în cele 26 de Comitete sectoriale OCDE esenţiale pentru acest proces. 

Potrivit sursei citate, reuniunea s-a desfăşurat marţi în cadrul demersurilor vizând procesul de aderare a României la OCDE.

"Echipa naţională de coordonare a procesului de aderare la OCDE de la nivelul Ministerului Afacerilor Externe şi Secretariatului General al Guvernului (SGG), împreună cu Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, aflată sub autoritatea SGG, au asigurat activităţile privind organizarea colectării de date la nivelul României pentru realizarea studiului. Astfel, în cadrul reuniunii de la Paris, din 16 ianuarie, în secţiunea dedicată special României, s-au discutat aspectele din cadrul fiecărui capitol din studiu şi progresele înregistrate faţă de studiul precedent, publicat în anul 2022, în domeniile economice relevante pentru procesul de aderare la OCDE", precizează comunicatul.

Studiul economic OCDE se realizează pentru toate statele membre o dată la 2 ani şi reprezintă o raportare la o serie de indicatori tehnici standard ai economiilor performante.

"Studiul economic al României 2024 reprezintă un element cheie pentru procesul de aderare la OCDE, reflectând în mod obiectiv progresele realizate în ultimii doi ani şi alinierea graduală la standardele OCDE stabilite pentru economiile de elită la nivel mondial. Varianta finală a Studiului, astfel cum va rezulta în urma discuţiilor aplicate de ieri, de la Paris, va conţine o prezentare realistă a situaţiei economice actuale din România iar instituţiile şi autorităţile publice vizate de studiu vor fi implicate în implementarea recomandărilor finale", a afirmat Mircea Abrudean, conform sursei citate. 

Din delegaţia României, condusă de Abrudean, au făcut parte reprezentaţi ai instituţiilor şi autorităţilor vizate de analiza aprofundată a domeniilor cuprinse de document, respectiv: Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Banca Naţională a României şi Cancelaria Prim-Ministrului.