OPINIE Impozitarea progresivă, soluția imposibilă
Introducerea impozitării progresive este adusă periodic în discuție în spațiul public. Cel mai recent de FMI, în documentul oficial cu concluziile vizitei în România. Impozitarea progresivă a fost propusă în repetate rânduri și de PSD ca soluție pentru creșterea încasărilor la buget. Aceasta este însă imposibil de aplicat în perioada următoare.
Taxarea progresivă înseamnă că, pe măsură ce veniturile contribuabililor cresc, se majorează și cota de impozit datorată statului. Acest sistem ar trebui să se aplice pe venitul global, adică nu doar veniturilor din salarii, ci și celor din dividende, tranzacții bursiere, dobânzi sau alte venituri din capital.
Impozitarea progresivă trebuie însoțită de o serie de deduceri fiscale, practic sume nemipozabile destinate sănătății, educației sau culturii, de care să beneficiază mai ales contribuabilii cu venituri mici.
Susținătorii acestui sistem susțin că ar aduce mai multă echitate în redistribuirea veniturilor și ar reduce decalajele între cetățenii cu venituri mari și cei cu venituri mici. În plus, ei spun că încasările statului vor crește.
Dar, deși e promovat de mai mulți ani, nimeni nu a făcut o analiză pentru a vedea dacă impozitarea progresivă chiar va aduce mai mulți bani la buget.
Istoria ne spune însă că e puțin probabil să se întâmple acest lucru. România a mai avut acest sistem de impozitare până în 2004, iar statul nu colecta chiar atât de bine.
Atunci existau cinci praguri de venit impozabil: 18%, 23%, 28%, 34% și 40%. În ciuda cotei de impunere ridicate, nivelul veniturilor generate era de doar 2,6% din PIB, arată o analiză realizată de consultantul fiscal Gabriel Biriș.
Anul 2005 a adus introducerea cotei unice de 16%. După o scădere a veniturilor în primul an de aplicare, acestea au început să crească - în 2007 au depășit 3% din PIB, iar apoi au fost constant în jurul a 3,5% din PIB până în 2017.
"Revoluția fiscală" a lui Liviu Dragnea a dus la reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, concomitent cu majorarea CAS și CASS. Măsura nu a avut niciun impact asupra veniturilor nete ale angajaților și a reprezentat doar o mutare a unor bani dintr-un buget în altul. Însă, ponderea sumelor generate de impozitul pe venit s-a redus de la 3,68% din PIB în 2017, la 2,48% din PIB în 2018. Dar, după un calcul de proporționalitate, ar rezulta o pondere teoretică de cel puțin 3,5% din PIB aferentă vechii cote de 16%, după cum arăta jurnalistul Lucian Davidescu în urmă cu trei ani.
Trecerea la impozitarea progresivă ar mai ridica un obstacol, care pare de netrecut în acest moment.
Aplicarea impozitului progresiv se poate face doar după digitalizarea ANAF. Sistemul aduce și o birocrație suplimentară. Potrivit consultantului fiscal Gabriel Biriș, citat de Europa Liberă, 6,5 milioane de oameni ar trebui să depună declarații de impunere anual, în condițiile în care numărul lor este acum de sub un milion.
Probabil că Fiscul va trebui să angajeze alte câteva mii de oameni pentru a procesa toate aceste declarații. Dar pentru că nu s-au făcut analize legate de impactul impozitului progresiv, nu se știe dacă beneficiile vor fi mai mari decât costurile.
În plus, un sistem care globalizează veniturile e mult mai dificil de administrat. Iar ANAF are probleme de colectare și în prezent, când România are cel mai simplu sistem de taxare posibil.
O necunoscută sunt pragurile de impozitare și veniturile de la care s-ar aplica un astfel de sistem de taxare. Specialiștii spun că în România nu s-a format o clasă de mijloc suficient de puternică. Astfel, dacă politicienii ar propune impozitarea veniturilor "de mii de euro", efectul la buget va fi apropiat de zero, pentru că numărul celor care câștigă bine e relativ mic. Pentru a aduna ceva bani, statul ar trebui să impună pragurile mărite în zona salariului mediu.
Însă, dacă această reforma va fi făcută înainte ca statul să se reformeze, să-și reducă cheltuielile, să astupe "găurile negre", să ofere servicii de calitate în sănătate, educație etc, atunci gradul de evaziune fiscală va crește.
Se va întâmpla ca în Grecia. Datele Fiscului local arată că șapte din zece greci declară venituri anuale mai mici de 10.000 de euro, pentru a se încadra în primul prag de impozitare de 9%. Mai mult, nouă din zece spun că nu câștigă mai mult de 20.000 de euro pe an, pentru a nu plăti taxe de peste 22%. Doar 3% din cei aproape nouă milioane de contribuabili greci au declarat câștiguri de peste 36.000 de euro, pentru care au plătit un impozit de 44 la sută. Taxele celor 3% reprezintă 21,7% din încasările din impozitul pe venit din Grecia.
