Italia promovează achiziția titlurilor de stat la festivalul muzical Sanremo
Planul premierului Giorgia Meloni de a transfera povara datoriei publice a Italiei pe seama alegătorilor a ajuns într-o nouă etapă, după ce o reclamă privind avantajele achiziţionării de titluri de stat a fost difuzată în timpul concursului Sanremo, transmite Agerpres. Reclama, care a fost difuzată vineri seara, a promovat emisiunea de titluri de stat care va fi organizată la finele acestei luni ca oferind "randamente avantajoase dedicate în mod exclusiv micilor deponenţi".
Într-un moment în care Italia beneficiază de condiţii bune pe pieţele financiare, tocmai când pregăteşte cea mai mare emisiune de obligaţiuni din istoria sa, guvernul condus de Giorgia Meloni vrea să se bazeze mai mult ca niciodată pe consumatori. Stimularea micilor deponenţi să cumpere titluri de stat, împreună cu măsuri pentru a evita deteriorarea finanţelor publice, sunt componente cheie ale strategiei autorităţilor de la Roma de a menţine sustenabilitatea datoriei publice.
Emisiunile de obligaţiuni italiene dedicate investitorilor de retail le depăşesc cu mult pe cele ale celorlaltor ţări europene. Chiar dacă o nouă serie de obligaţiuni va fi lansată la finele lunii februarie, experienţa recentă sugerează că cererea va rămâne una viguroasă, scrie Bloomberg.
Succesul noilor obligaţiuni ar reprezenta o nouă victorie pentru Meloni, care a început anul în forţă, după ce a evitat o posibilă retrogradare a ratingului de ţară al Italiei. De asemenea, diferenţa dintre randamentele cerute de investitori pentru obligaţiunile italiene şi cele germane a coborât recent la cel mai mic nivel din ultimii doi ani.