Depozitarul Central începe de azi să distribuie principalul pentru titlurile Fidelis
Depozitarul Central distribuie, începând de luni, sumele de bani aferente plăţii pentru rambursarea principalului pentru titlurile de stat emise în cadrul Programului Fidelis al Ministerului Finanţelor, conform unui comunicat.
Astfel, Depozitarul Central distribuie sumele de bani aferente rambursării principalului în valoare de 100 euro/ instrument financiar pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor (simbol R2406AE). Emitentul va plăti deţinătorilor de titluri de stat sumele de bani aferente, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central.
Deţinătorii de titluri de stat care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul deţinătorilor emitentului, la data de 13 iunie 2024.
Deţinătorii de titluri de stat îşi pot încasa banii în conturile de fonduri dedicate ale Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, deschise pe platforma T2S.
De asemenea, Depozitarul Central distribuie, începând cu data de 24 iunie 2024, sumele de bani aferente CUPON 2 pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor (simbol R2406AE). Emitentul va plăti deţinătorilor de titluri de stat sumele de bani aferente CUPON 2, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărui titlu de stat este de 2.30 euro.
Deţinătorii de titluri de stat care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 13 iunie 2024.
Deţinătorii de titluri de stat îşi pot încasa sumele de bani aferente CUPON 2 în conturile de fonduri dedicate ale Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, deschise pe platforma T2S.
Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.