Datoriile României au depășit jumătate din PIB-ul țării
Datoria publică a urcat la 50,5% din PIB, conform ultimelor date afișate de Ministerul Finanțelor. Cifra e valabilă la nivelul lunii septembrie. Cu o lună înainte, în august, datoria era de doar 48,9%.
Împrumuturile sunt de 759,3 miliarde de lei, echilibrate aproximativ între lei și euro,
Pentru comparație, datoria administraţiei publice centrale, adică a statului român, era de doar 330,4 miliarde de lei în 2018. Reprezenta și atunci aproximativ 34,5% din PIB.
A crescut constant.
35,1% în 2019
46,8% în 2020
48,6% în 2021
47,2% în 2022
Operațiunile care privesc banii lichizi ai țării se realizează de Trezoreria Statului. Ele acoperă golurile temporare "de casă" apărute ca urmare a decalajului dintre încasările statului și plățile pe care el le are de făcut.
Trezoreria se împrumută când există un deficit bugetar. Sursele de împrumut sunt populația, prin titluri de stat cum sunt Tezaur sau Fidelis, băncile interne sau cele externe, ajungând până la instituțiile financiare internaționale.