Cât au contabilizat fondurile de pensii în 2024. Datele indică o creștere de 19% raportat la ultima lună din an

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
pensii romania
Foto: shutterstock.com/

Fondurile de pensii private din România au cumulat active în cuantum de 156,44 miliarde lei la finalul lunii decembrie 2024, în creştere cu 19% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit raportului privind evoluţia sistemului de pensii private în anul 2024, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

De la începutul anului până în luna decembrie 2024, au fost virate contribuții brute către fondurile de pensii administrate privat în cuantum de 17,90 miliarde lei, cu 40% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.

Contribuția lunară medie variază în funcție de județ, cele mai mari valori fiind înregistrate în:

  • București (505 lei/participant),
  • Cluj (497 lei/participant),
  • Ilfov (458 lei/participant),
  • Iași (438 lei/participant), 
  • Timiș (432 lei/participant). 

La polul opus, se situează:

  • Maramureș (335lei/participant),
  • Bistrița Năsăud (334 lei/participant ),
  • Vrancea (329 lei/participant).

„Cel mai mare cont are o valoare de 2,66 milioane lei, iar cel mai mic are o valoare de 1 leu. Totodată, 20% dintre participanți dețin active sub valoarea de 1.371 lei”, arată raportul ASF.

Astfel, în 2024, fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) au cumulat active în cuantum de 150,88 miliarde lei, cu 19% mai mult faţă de luna decembrie a anului anterior.

Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) au cumulat active în valoare de 5,55 miliarde de lei, cu 17% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Ca pondere în PIB, activele totale ale sistemului de pensii private au înregistrat un nivel de 9,06%, la finalul anului trecut.

La 31 decembrie 2024, erau înscrişi 9,12 milioane participanţi la cele 17 fonduri de pensii private existente, în creștere față de 2023, atunci când erau înregistraţi 8,86 milioane participanţi.