Băncile grecești au primit o amendă record pentru comisioanele percepute clienților. Trebuie să plătească peste 40 milioane de euro
Comisia de Concurenţă din Grecia a amendat cu 41,7 milioane de euro cinci bănci elene, inclusiv patru de importanţă sistemică, şi Asociaţia bancară elenă pentru practici concertate în sistemele interbancare, serviciile de plăţi şi cele de tranzacţii electronice, informează Agerpres.
Amenzile de aproape 42 de milioane de euro au rezultat în urma unei înţelegeri. Amenzile pentru bănci sunt următoarele: 9,1 milioane de euro pentru Alpha Bank, 7,9 milioane de euro pentru Eurobank, 9,9 milioane de euro pentru National Bank, 12,9 milioane de euro pentru Piraeus Bank şi 143.182 euro pentru Attica Bank. Asociaţia bancară elenă a propus o amendă de 1,5 milioane de euro şi a propus implementarea unui program intern de investigare iar Comisia de Concurenţă a acceptat.
„Amenzile confirmă determinarea statului, prin oricare din agenţiile sale instituţionale, de a efectua continuu inspecţii pentru a verifica implementarea legislaţiei. Inspecţiile vor continua şi când va fi necesar vor fi intervenţii rapide şi eficiente, în beneficiul cetăţenilor şi pentru a sigura buna funcţionare a pieţei la toate nivelurile", a declarat Ministrul Dezvoltării, Kostas Skrekas.
Conform hotărârii Comisiei de Concurenţă, băncile reduc de la 1 ianuarie 2024 comisionul de acces direct (DAF). Acest comision se referă la tranzacţiile în care clienţii îşi folosesc cardurile pentru a retrage bani de la ATM-urile care aparţin altor bănci.
Autorităţile au cerut băncilor să menţină mai redus acest comision timp de trei ani. În plus, într-un comunicat separat Comisia a informat că ajustarea comisionului se aplică şi turiştilor care folosesc carduri bancare străine la ATM-urile din Grecia, de la 1 ianuarie 2024 taxa fiind redusă la doi euro.