Rezultate parțiale alegeri parlamentare: PSD deține majoritatea în Parlament. Cine se situează după în preferințele românilor

Redacția Digi Economic Data publicării:
vot parlamentare
sursa: Inquam Photos / Marian Calestru

Românii au ieșit duminică la vot, de ziua națională, pentru a desemna aleșii care vor reprezenta următorul Parlament al țării.

Alegerile parlamentare se înfăptuiesc pentru a realiza următoarea componență a Parlamentului, format din 332 de deputați și 137 de senatori. 

Pentru a putea obține mandate, partidele politice trebuie să depășească pragul electoral de 5% stabilit prin votul național sau cel puțin 20% din voturile din minimum patru circumscripții electorale.

După numărarea parțială a voturilor, Partidul Social Democrat se plasează pe prima poziție, fiind ales de aproape două milioane de români din țară.

Pe locul secund, Alianța pentru Unirea Românilor a obținut încrederea a peste 1.500.000 de români. Partidul Național Liberal completează podiumul, cu 1.315.384 voturi.

Partidul SOS România și Partidul Oamenilor Tineri au reușit pentru prima dată să treacă pragul electoral.

Mai mulți lideri parlamentari și-au exprimat disponibilitatea de a forma majoritatea alături de PSD și implicit, de a participa la viitoarea coaliție de guvernare.

Alianțele electorale trebuie să treacă un prag mai ridicat, respectiv, 8% pentru alianțele cu două partide, 9% pentru cele cu trei partide, și 10% pentru alianțele cu mai multe partide.

Peste zece milioane de cetățeni au votat în acest scrutin: 9.454.534 în țară și 774.875 în diaspora, potrivit datelor AEP.